Arad: Operaţii în spital calculate după un decret comunist

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Arad: Operaţii în spital calculate după un decret comunist
Arad: Operaţii în spital calculate după un decret comunist

În lipsa unui act normativ, nu poate fi calculată manopera pentru unele intervenţii. Este vorba în special de servicii pentru pacienţii neasiguraţi cărora nu li se pot calcula tarifele.

Anomaliile din sistemul sanitar românesc continuă să iasă la iveală. Astfel, un pacient neasigurat care doreşte sau este nevoit să contracteze o intervenţie chirurgicală nu poate afla câţi bani trebuie să scoată din buzunar.
„În astfel de cazuri, când pacientul nu este asigurat, se întocmeşte o notă de calcul în care sunt cuprinse toate serviciile prestate de unitatea medicală. Se calculează costurile materiale, ziua de spitalizare, în regim hotelier. Avem însă probleme la calcularea costului manevrelor medicale”, susţine directorul medical al Spitalului Clinic de Urgenţă Judeţean Arad, dr.Liviu Chiţu.

Tabele de calcul foarte vechi
El susţine că singurul act normativ pe care îl au la îndemână pentru un astfel de calcul este un decret-lege din 1983, respectiv Decretul nr.279 al Ministerului Sănătăţii privind asistenţa medicală cu plată. Acesta cuprinde un tarifar al manevrelor medicale, în dolari, care la nevoie este actualizat la cursul zilei, iar în cazul pacienţilor străini este înmulţit cu trei.
”Problema este că multe manevre medicale nu sunt cuprinse în acest decret, neexistând sau neaplicându-se în România în anii 1980. Din fericire, până în prezent nu am avut astfel de probleme nefiind solicitaţi să facem vreo intervenţie contra cost”, a mai explicat Liviu Chiţu.

Spitalele pot să-şi stabilească tarife
Directorul medical mai spune că există spitale în ţară care au afişate astfel de tarife, dar nu ştie în ce bază legală au fost stabilite. La rândul său, directorul Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate, Gheorghe Domşa, a declarat că tarifele pentru manevre medicale pot fi stabilite de către Consiliul de Administraţie al unei unităţi spitaliceşti. ”Chiar dacă nu există un act normativ al ministerului în acest sens, problema poate fi rezolvată printr-o decizie a Consiliului de Administraţie, decizie care nu poate fi oprită sau contestată de nimeni”, a explicat Gheorghe Domşa.
Casa de Asigurări plăteşte spitalelor o valoare medie pentru fiecare operaţie, de 1.800 de lei, indiferent de costul acesteia. De asemenea, tot  Casa mai decontează pacienţilor ce au apelat la intervenţii în străinătate suma completă în cazul în care intervenţia nu se poate face în ţară. Dacă intervenţia a fost solicitată de pacient, în limita sumelor disponibile, i se va returna acestuia costul cel mai ridicat din ţară.

Arad



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite