Evaziune fiscală de jumătate de milion de euro la o firmă din Arad

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Autorităţile fiscale din Arad au descoperit o evaziune de peste 2,4 milioane de lei (aproximativ 500.000 de euro) la un operator de transporturi de mărfuri, care nu ar fi înregistrat în contabilitate mai multe operaţiuni, informează Mediafax. Potrivit sursei citate, procurorii au fost deja sesizaţi în acest caz.

O inspecţie fiscală realizată de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Arad, la o firmă de transoporturi din oraş, a scos la iveală neconcordanţelor din declaraţia informativă privind livrările/prestările şi achiziţiile efectuate pe teritoriul naţional. „Societatea a efectuat livrări de bunuri şi prestări de servicii pe care nu le-a înregistrat în evidenţa contabilă şi nu le-a declarat. Drept urmare, organele de inspecţie fiscală au procedat la estimarea bazei de impunere aferentă impozitului pe profit, luând în considerare valoarea livrărilor efectuate pe teritoriul naţional, la care s-a aplicat cota de 16 la sută, rezultând impozit pe profit suplimentar şi accesorii aferente”, a declarat şeful Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Arad, Marius Drăgănescu pentru Mediafax.

Potrivit aceleiaşi surse, inspectorii fiscali au descoperit o evaziune în valoare de 2.468.754 lei. Atfel, firma care are ca domeniu de activitate transportul de mărfuri a fost amendată cu 19.000 de lei, iar fiscul a sesizat procurorii pentru o anchetă pe linie penală.

Arad



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite