O femeie a sesizat Direcţia Sanitar-Veterinară că i s-a făcut rău, după ce a descoperit într-o cutie de iaurt, o insectă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Medicii DSV au prelevat probe şi au trecut imediat la verificarea lotului, pentru a afla dacă mai există şi alte astfel de cazuri. Gângania ar fi fost descoperită, conform tinerei, într-un recipient de iaurt Danone, fabricat în Ungaria.

Femeia care a găsit ţânţarul vrea să fie anonimă

“L-am găsit în iaurt, am crezut că e pulpă de căpşuni şi mi s-a facut rău după ce am văzut că este o insectă”, a declarat femeia. Supărată că era cât pe ce să înghită insecta, femeia a mers la Direcţia Sanitar Veterinară, instituţie care se ocupă de siguranţa alimentelor şi a depus o sesizare.

image

Aici, specialiştii instituţiei au supus produsul unor probe specifice, pentru a identifica eventualele probleme care ar putea surveni. Medicii veterinari spun că e o insectă cu 8 picioare, cu trompă şi cel mai probabil e un ţânţar!

image

Medicii DSV Arad au prelevat probe şi din alte produse similare şi până acum nu au desoperit alte astfel de impuritaţi sau corpuri străine. “Am fost sesizaţi despre existenţa unei insecte într-un iaurt. Am procedat la identificarea lotului, continuând cu verificarea tuturor celorlalte borcane. Dacă mai găsim, vom lua măsura restricţonării circulaţiei produsului pe piaţă. Considerăm ca e un fapt izolat deoarece tehnologia de fabricare a iaurtului nu permite prezenţa corpurilor străine în interiorul iaurtului”, a declarat Gheorghe Ban, director DSVSA Arad.

Femeia care a găsit ţânţarul în iaurt vrea să dea în judecată firma producătoare.

Arad



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite