UPDATE O familie din Arad, la bordul navei ce s-a scufundat în Marea Mediterană

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Doi soți și copiii lor din Arad se aflau la bordul vasului de croazieră care s-a scufundat azi dimineață în apa Mării Mediteraneene. Conform reprezentanților agenției de turism, cei patru sunt în afara oricărui pericol.

UPDATE  Ora 12:30

Familia din Arad care a fost salvată imediat ce vasul de lux a început să se scufunde, este în drum spre casă. Aceștia au primit ajutor din partea autorităților, pentru că tot ce și-au dus cu ei în croazieră, a rămas pe vas. Conform unor surse, cei patru, doi soți și copii lor, urmează să ajungă după clipe de coșmar trăite în ultima zi de vacanță. Momentan, telefonul mobil pe care aceștia îl aveau asupra lor sa descărcat iar apropiații nu au mai putut lua legătura cu ei, însă familia a transmis că sunt în siguranță și că au reușit să pornească la drum.

Ceea ce se dorea a fi o vacanță de lux pentru o familie arădeană s-a transformat într-un adevărat coșmar. Din fericire însă, aceștia au supraviețuit și au fost printre primii salvați, după ce nava s-a scufundat.

“Din informațiile noastre, patru români dintre cei aflați la bord, sunt din Arad. Este vorba despre o familie cu doi copii. Cei doi au vârsta de aproximativ 40 de ani iar copii cu vârsta cuprinsă între 15 și 20. Sunt în siguranță. Au fost printre primii debarcați dar nu am mai putut vorbi cu ei, pentru că s-a terminat bateria la telefon. Urmează să aflu mai multe detalii”, a declarat Vlad Popescu, reprezentant al agenției Flumen Viaggi International .

Nava de croazieră italiană cu 4.200 de persoane la bord a naufragiat în noaptea de vineri spre sâmbătă, în apele Mării Mediterane, bilanţul provizoriu arătând trei morţi, 40 de răniţi şi mai multe persoane dispărute. În ceea ce îi priveşte pe românii aflaţi la bord, ultimele informaţii arată că aproximativ 50 de conaţionali lucrau pe vasul de croazieră, iar circa 20 se aflau în vacanţă. Din informaţiile de până acum, printre morţi nu s-ar afla români.

CITIŢI ŞI:

Clujeanul care a supraviețuit naufragiului din Mediterană: „Sunt bine! Dar nu doresc nimănui să treacă prin ce am trecut noi!"

Un bistriţean printre naufragiaţii din Italia

O dansatoare de pe nava scufundată povesteşte: “Era frig şi întuneric exact ca la scufundarea Titanicului”

Comandantul navei Costa Concordia, eşuată vineri noapte, a fost arestat

UPDATE 56 de români s-au aflat pe vaporul de lux eșuat în Mediterană. Imagini spectaculoase de la fața locului VIDEO

UPDATE O familie din Arad, la bordul navei ce s-a scufundat în Marea Mediterană

Scenariu repetat după un secol: Costa Concordia, scufundat aproape la fel ca Titanicul 

Căpitanul “Titanicului” scufundat în Mediterana a fost arestat pentru omucidere şi părăsirea navei

Naufragiul „Titanicului din Mediterana“: Salvatorii încearcă să scotă o persoană captivă pe nava Costa Concordia

UPDATE 56 de români s-au aflat pe vaporul de lux eșuat în Mediterană. Imagini spectaculoase de la fața locului VIDEO

Naufragiu cu 56 de români în Italia. Ambasada României și MAE dorm în post. Adevărul oferă sprijin rudelor și prietenilor

Printre pasagerii de pe vasul de croazieră eşuat în Mediterana s-au aflat şi şase moldoveni FOTO

Arad



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite