O familie din localitatea Secusigiu, județul Arad a trecut prin clipe de groază azi noapte după ce casa lor a fost cuprinsă de flăcări.
Potrivit pompierilor arădeni, focul a izbucnit de la o sobă lăsată nesupravegheată mai mult timp. Incendiul a distrus în totalitate acoperișul imobilului și o parte din mobilierul de bucătărie.
Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Arad au interevnit în timp util și au reușit să potolească flăcările în doar câteva minute. Din nefericire, copilul familiei în vârstă de trei ani a suferit arsuri la nivelul mâinilor.
Micuțul a fost transportat de urgență la Spital pentru îngrijiri iar medicii spun că starea lui este stabilă.



















* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.
Trimite Anuleaza