ORAŞUL PE SCURT: Pregătiri pentru „Petreceri de Vis”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Târgul oferă cele mai noi tendinţe în amenajări
Târgul oferă cele mai noi tendinţe în amenajări

Cele mai importante ştiri din Arad, publicate în Adevărul de Seară.

Pregătiri pentru „Petreceri de Vis”
Reprezentanţii Expo Arad Internaţional au anunţat că se pregătesc de primul târg din acest an, „Petreceri de Vis”. Expoziţia se va desfăşura în perioada 5-7 februarie şi îi va ajuta pe viitorii miri să-şi aleagă cele mai frumoase decoraţiuni de nuntă. Organizatorii spun că la eveniment vor fi prezenţi zeci de expozanţi care vor expune cele mai frumoase rochii de mireasă, ţinute de ocazii, aranjamente florale şi bijuterii.

Arădenii îşi pot plăti taxele
Începând din această dimineaţă, arădenii se pot prezenta la ghişeele Administraţiei Fiscale pentru a-şi plăti taxele şi impozitele anului în curs. Cei care aleg să plătească integral până în data de 31 martie 2010 beneficiază de o reducere de cinci la sută din valoarea totală a sumei. De asemenea, plata impozitelor se poate face şi on-line, pe site-ul primăriei, cu orice fel de carduri. Amenzile contravenţionale pot fi plătite on-line.

Sute de animale moarte
Zeci de oi şi capre gestante au murit ieri în localitatea Grăniceri, în timp ce se aflau la păscut pe o păşune. Proprietarul celor peste 300 de oi şi capre povesteşte că animalele lui păşteau acolo de ani de zile. Acesta susţine că nimeni nu le-a avut treaba până acum, când au fost otrăvite. Astăzi, probele au ajuns la Direcţia Sanitar Veterinară din Arad, iar poliţia a demarat o anchetă pentru a stabili cu exactitate cine a otrăvit animalele.

Arad



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite