Nouă persoane, membri ai aceleiaşi familii, au ajuns la spital intoxicate cu monoxide de carbon

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Victimele au fost transportate la spital pentru îngrijiri medicale Foto. arhivă
Victimele au fost transportate la spital pentru îngrijiri medicale Foto. arhivă

O familie din judeţul Arad a ajuns în această dimineaţă la spital. Din primele informaţii se pare că nouă persoane, membri ai aceleiaşi familii, au fost intoxicate cu monoxide de carbon. Potrivit medicilor unii dintre pacienţi sunt în stare mai gravă, dar starea altora dintre ei este stabilă.

Cele nouă persoane, mama și opt copii, au fost transportate la spital cu mai multe ambulanțe, iar la internare prezentau amețeli și grețuri.
Cei opt copii, cu vârste între 7 și 17 ani, au fost internați la Secția de Pediatrie a Spitalului Clinic Județean Arad, iar medicii spun că starea lor este stabilă. De asemenea, și mama minorilor este în stare stabilă, ea fiind internată tot în același spital.

Din primele cercetări rezultă că, în cursul nopții, unul dintre copii a solicitat ajutor prin apelul unic de urgență 112, după ce i s-a făcut rău și a bănuit că este vorba de o intoxicație cu monoxid de carbon. La casa familiei din Vladimirescu au sosit mai multe ambulanțe care au preluat cei opt copii și pe mama lor, pentru a-i transporta la spital.

Familia locuiește într-o casă din localitatea Vladimirescu. Tatăl copiilor este plecat la muncă în străinătate. Cauza probabilă a intoxicării cu monoxid de carbon a celor nouă persoane este o defecțiune la soba pe bază de gaz, folosită pentru încălzirea locuinței.

Arad



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite