Mii de credincioși arădeni sunt așteptați, astăzi, la slujbele dedicate Sfintei Paraschiva

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Arădenii sunt așteptați și astăzi, să meargă la lăcașele de cult, pentru a se ruga și a aprinde o lumânare. În fiecare an, la 14 octombrie, creştinii ortodocşi sărbătoresc ziua Sfintei Paraschiva sau Sfânta Vineri, cum este numită în popor, patroana oraşului Iaşi şi a Moldovei şi ocrotitoarea celor aflaţi în suferinţă.

Cei care nu s-au dus în perelinaj la Iași pentru a atinge moaștele Sfintei Paraschiva spun că se vor ruga la bisericile și mănăstirile din județ.

„Tare aș fi vrut să ajung și eu la iași, însă este foarte departe. A mers o vecină și i-am dat și noi haine”, spune Viorica Lunga, din Arad. Protectoarea Moldovei şi a tuturor credincioşilor români, Sfânta Paraschiva este unul din cei mai veneraţi sfinţi ortodocşi.

Oraşul în care Sfânta s-a născut, Epivata, există şi astăzi în Bulgaria. În secolul XI, însă, acesta se afla în Tracia, nu departe de Constantinopol. Sfânta Paraschiva s-a născut într-o familie de vlahi, înstărită şi evlavioasă. La vârsta de 10 ani, mergând cu mama ei la biserică, a auzit predicându-se fraza următoare: „Oricine voieşte să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-mi urmeze Mie".

După un timp, simţind chemarea către o viaţă închinată lui Dumnezeu, a fugit la Constantinopol. De acolo, a ajuns la Calcedon şi mai departe, în Iraclia din Pont, unde a petrecut cinci ani la o mănăstire. La 25 de ani Sfânta Paraschiva a ajuns din nou la Constantinopol, unde a şi murit curând. După multa vreme, în locul în care era ea îngropată, a fost înmormântat şi un marinar. Sfânta s-a arătat în vis unui călugăr, rugându-l să o dezgroape de lângă trupul aceluia.

Călugărul a îndeplinit cele cerute, şi cu mirare a văzut că trupul ei era neatins. În vremea domnitorului Vasile Lupu, după căderea Constantinopolului în puterea otomană, acesta a plătit sume mari pentru a aduce moaştele Sfintei Paraschiva la Iaşi, în Moldova. De atunci racla cu sfintele moaşte stau în biserica Trei Ierarhi, unde în fiecare an se adună credincioşii ortodocşi şi sărbătoresc ziua Sfintei Paraschiva.

Arad



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite