Micălaca, un cartier vechi, scump, modern şi cu populaţie numeroasă

Fiecare cartier al Aradului are istoria lui, istorie pe care mulţi dintre arădeni nu o cunosc. De exemplu, cartierul Micălaca este cel mai populat din oraş, cu o populaţie estimată la aproximativ 50.000 locuitori. Iniţial  cartierul a fost o comună, iar ulterior a fost înglobat în oraşul Arad, devenind un cartier al acestuia.

 În vara anului 1906, fizicianul maghiar Lóránd Eötvös a efectuat experimente fizice de gravimetrie în comuna pe atunci numită Mikelaka.

Prin măsurătorile efectuate cu pendulul Eötvös s-au colectat date în sprijinul teoriei echivalenţei dintre masa inertă şi masa grea. ("Principiul Echivalentei Slabe").

Biserica ortodoxă nouă din cartierul Micălaca

Prin strădania credincioşilor şi sub păstorirea preotului paroh Romulus Furdui, la 8 septembrie 1930 s-a pus şi s-a sfinţit piatra fundamentală a actualei biserici cu hramul„Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril”.

Construirea bisericii a durat patru ani (1930-1934) şi a fost efectuată conform proiectului arhitectului Silvestru Rafiroiu, cel care a conceput şi „Crucea Martirilor” („Troiţa”) din parcul Eminescu, precum şi alte edificii din Arad. Biserica este aşezată pe un soclu înalt de piatră cioplită, zidurile sunt de cărămidă, iar acoperişul este învelit cu tablă. Lungimea sa este de 17,50 m, iar lăţimea de 8 m. Interiorul bisericii are o capacitate de 350 de credincioşi. Situată lângă şoseaua Arad-Deva (Calea Radnei, azi strada Iuliu Maniu), ea se află sub nivelul acesteia, datorită construirii viaductului de deasupra căii ferate Arad-Timişoara, în anii ’77-’78, fapt care a determinat o înălţare corespunzătoare a şoselei însăşi.

În cartierul respectiv mai este: Biserica ortodoxă veche din (1845), Biserica romano-catolică (1929), Biserica baptistă Maranata, Biserica penticostală, Biserica ortodoxă Splaiul Magheru, Biserica greco-catolică, Biserica ortodoxă Parcul Orizont, Biserica Adventistă.

Blocuri ridicate în anii ‘80

Blocurile de locuinţe au putut fi ridicate în cartierul arădean de-abia în anii ‘80. Până atunci, revărsările râului Mureş au făcut practic imposibilă construcţia. Primele blocuri au apărut în zonele denumite 100, 200, Mioriţa, 500, 600 şi 700 şi au fost finalizate în anii 1982-1983. Ultimele construcţii comuniste au fost începute înainte de 1989 şi au fost finalizate după Revoluţie, în anii ‘90. Regimul maxim de înălţime este parter şi opt etaje, dar sunt puţine imobile de acest tip. Sunt disponibile apartamente cu una-cinci camere, cu suprafeţe cuprinse între 37 şi 120 metri pătraţi. Preţurile au scăzut în ultima vreme în zonă, la fel ca peste tot în oraş.

Micălaca este în estul Aradului, delimitat la nord de calea ferată Arad - Deva, la est de şoseaua de centură, la sud de strada Marginei şi la vest de râul Mureş.

 În acest cartier există mai multe spaţii comerciale, atât în interior, cât şi la ieşire. Există de asemnea, patru grădiniţe, două şcoli generale şi o parte din facultăţile Universităţii „Aurel Vlaicu”. Există şi o clinică şi peste zece farmacii. De asemenea, cartierul are parcuri şi zone verzi amenajate, cum este Aleea Borsec.

Astăzi, oamenii spun că Micalaca este unul dintre cele mai vechi, scumpe şi totodată moderne cartiere ale Aradului. Ca în orice cartier sunt străzi, care au fost reabilitate, dar şi care aşteaptă modernizarea de ani de zile, cum este strada Renaşterii.

Despre identitatea acestui cartier a vorbit şi istoricul drd. Doru Sinaci, care a scris şi monografii.

,,Am pornit acest demers, privind redefinirea identităţii cartierelor municipiului nostru, pornind de la o realitate cât se poate de evidentă: Aradul este un conglomerat de cartiere, multe dintre acestea foste comune de sine stătătoare, care se încăpăţânează să-şi conserve identitatea. Arădenii, deşi acceptă – chiar cu mândrie – să se prezinte în faţa străinilor ca aparţinând cochetului şi (mai) civilizatului oraş din extremitatea vestică a României, fiind dispuşi să ofere oricând detalii referitoare la principalele puncte de atracţie din acest municipiu de tip occidental, în subsidiar şi, mai ales între ei, îşi definesc cu precădere identitatea de cartier. Găianul, pârneveanul, micălăceanul sau grădişteanul „de pământ” – adică individul care provine cel puţin dintr-o a treia generaţie de băştinaşi – foloseşte acest toponim identitar inclusiv pentru a se distanţa de „viniturile” contemporane, care populează în prezent blocurile ce s-au ridicat în jurul acestor cartiere tradiţionale. La biserica din Micălaca Veche, credincioasele cu poale şi cu fuste apretate chiar te întreabă despre locul unde stai: la case, sau la bloc. Desigur, această aplicaţie imobiliară este cât se poate de aleatorie, deoarece inclusiv „la blocuri” există oameni care sunt deja la a treia generaţie şi care au tot dreptul să se considere, la rândul lor, băştinaşi”, spune Doru Sinaci.