Lucrările la Centrul Istoric Vechi al Aradului închid din nou o stradă accesului maşinilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primăria închide strada Cozia pentru lucrările din cadrul proiectului „Reabilitarea Centrului Istoric Vechi”. Astfel, accesul maşinilor între Şcoala Generală 2 şi strada Tribunul Dobra va fi interzis.

Reparaţia celor 12 străzi din zona istorică a oraşului, a Podul Traian şi a Preparandiei este în grafic. Reprezentanţii municipalităţii susţin că au executat 30 la sută din lucrările prevăzute.

Au fost corectate unele anomalii ale proiectărilor din trecut şi prezent şi a diferenţelor de proiectare dintre lucrările făcute în urmă cu 50 de ani. Unele drumuri au fost supraînălţate iar accesul în casele oamenilor a devenit imposibil. Acum în schimb, circulaţia autovehiculelor în zonă se va desfăşura după cum urmează: strada Academia Teologică - strada Sava Tekeleja – strada Paul Chinezul – strada Bariţiu cu sens unic spre Piaţa Avram Iancu, respectiv cu sens unic spre Piaţa Catedralei. 

„Datorită lucrărilor care au loc în zonă, accesul autovehiculelor dinspre Piaţa Avram Iancu spre strada Gheorghe Bariţiu este interzis”, a declarat Corin drăghici, purtător de cuvânt al Primăriei.

Arad



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite