Arădenii care locuiesc în cartierele mărginașe vor avea transportul în comun asigurat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Arădenii vor avea parte de noi linii de transport în comun
Arădenii vor avea parte de noi linii de transport în comun

În urma mai multor solicitări venite din partea arădenilor care locuiesc în diferite cartiere mărginaşe ale oraşului, administraţia locală a decis să creeze noi linii de transport în comun. Proiectul a fost aprobat de consilierii locali în ultima şedinţă şi va fi pus în vigoare în câteva săptămâni.

Mulţumiţi de decizie


Arădenii au şansa să scape de mersul pe jos până la cele mai apropiate staţii de tramvai. „Una dintre linii va fi în Bujac, din capăt, de la locul de joacă al copiilor şi până la Fortuna, cu microbuze care vor circula din oră în oră. Cea de a doua va fi în Grădişte, pe strada Trenului, iar cea de a treia va face legătura cu Spitalul Judeţean”, a afirmat primarul Gheorghe Falcă. Chiar dacă încă nu se ştie cât vor plăti arădenii pentru biletul pe aceste noi mijloace de transport, aceştia se arată extrem de mulţumiţi de faptul că nu vor mai fi nevoiţi să meargă minute în şir prin frig până la cea mai apropiată staţie de tramvai.


„În cartierul Bujac e teroare, mai ales iarna. Până la staţia de la Fortuna avem de mers aproximativ 20 de minute prin frig. Vă daţi seama că pentru copiii noştri e cumplit. O să plătim oricât pentru bilete şi abonamente numai să avem condiţii”, a declarat în această dimineaţă Victoria Răşinar, din cartierul Bujac.

Maşini noi şi condiţii decente

Un număr de 17 microbuze achiziţionate atât din fonduri de la Consiliul Judeţean, cât şi de la Primăria Arad vor ajuta la transportul locuitorilor din cartierele mărginaşe până la staţiile de tramvai. Preţul unui astfel de autovehicul a fost de aproximativ 130.000 de lei. Primăria estimează ca noile linii să intre în funcţiune imediat după sărbători, când de altfel vor fi gata şi licenţele pentru transport.

Arad



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite