Liber la depunerea dosarelor pentru programul ,,Casa Verde”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dana Dănoiu, directorul Agenţiei pentru Protecţia Mediului
Dana Dănoiu, directorul Agenţiei pentru Protecţia Mediului

Arădenii mai pot depune dosare de finanţare pentru programul ,,Casa Verde”, care până acum s-a bucurat de un real succes.  Astfel, până în prezent la sediul Agenţiei pentru Protecţia Mediului au fost depuse 394 dosare de finanţare.

„Un număr de 353 dosare au fost depuse pentu instalarea panourilor solare, 28 pentru instalarea centralelor termice pe bază de peleţi, brichete, tocătură lemnoasă, precum şi orice fel de resturi şi deşeuri vegetale, agricole, forestiere, silvice, şi 13 pentru  instalarea pompelor de căldură. Cei care depun acum dosare vor fi înscrişi pe listele de aşteptare”, spune Dana Dănoiu, director APM.

Aceasta mai zice că până în prezent s-au înregistrat nouă dosare în aşteptare, pentru care se vor redistribui fondurile solicitate de cei declaraţi respinşi.

„Pentru cele 51 dosare de finanţare aprobate până în prezent, au fost semnate 46 contracte de finanţare. Reamintim beneficiarilor că neprezentarea la sediul APM Arad pentru semnarea contractului de finanţare nerambursabilă în termen de 60 de zile de la comunicarea aprobării dosarului de finanţare, respectiv publicarea pe site ul AFM a listei dosarelor de finanţare aprobate, se consideră renunţare la finanţarea aprobată”, mai spune directorul.

După semnarea contractelor de finanţare, beneficiarii pot demara achiziţionarea şi montarea instalaţiilor, urmând ca tot la sediul APM Arad să depună dosarul de decontare.


Arad



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite