Asistentele și medicii din Arad vor fi mai bine pregătiți profesional

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Asistentele medicale învaţă cum să comunice mai bine cu pacienţii
Asistentele medicale învaţă cum să comunice mai bine cu pacienţii

Participanţii la proiect spun că aceste cursuri le oferă şi oportunităţi pentru joburi mai bune în sistemul medical. Asistentele şi medicii generalişti din Arad vor fi mai bine pregătiţi profesional, îşi vor trata pacienţii cu mai mult respect şi vor putea conversa chiar şi cu pacienţi străini.

Asta îşi propun iniţiatorii proiectului „Departamentul de formare şi asistenţă profesională în domeniul sănătăţii” (DeFAPDoS).

„Este vorba de un parteneriat între Asociaţia de Formare şi Consiliere Nădlac alături de Ordinul Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România filiala Arad şi Universitatea «Aurel Vlaicu». Perioada de implementare a proiectului este de 12 luni”, a declarat Anda Scolobiuc, asistent resurse umane în cadrul proiectului.

Aproximativ o sută de asistenţi medicali din întreg judeţul au luat parte la cele cinci module, iar examenul s-a desfăşurat în perioada 14-21 decembrie.

Speranţe pentru un viitor mai bun

Mihaela Musceleanu, asistent medical de familie care a urmat aceste cursuri, spune că ceea ce a învăţat la cursurile de formare profesională o va ajuta să înţeleagă mai bine problemele din sistemul sanitar.

„Deşi cursul a fost lung, a fost binevenit, pentru că am reuşit să comunicăm cu mai mulţi medici din Arad. Sunt satisfăcută că am acumulat o oarecare experienţă, am învăţat lucruri noi şi am învăţat cum să facem faţă problemelor din sistemul medical românesc şi nu numai”, a declarat asistenta.
Deşi diplomele sunt recunoscute la nivel internaţional, Mihaela mărturiseşte că nu are planuri de a părăsi ţara. „Nu o consider o variantă. Sper totuşi ca prin această experienţă să părăsesc cabinetul pentru a putea profesa într-un spital”, a încheiat Mihaela Musceleanu.

Cursurile au fost gratuite
Proiectul DeFAPDoS le-a oferit şansa asistenţilor de a face cursurile gratuit. „Cursurile vor urma şi anul viitor. Avem tipărite şi manuale pentru fiecare modul în parte. Totul depinde de banii pe care îi vom primi”, a spus Anda Scolobiuc.

Arad



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite