Jumătate din construcţia autostrăzii Arad-Timişoara este finalizată

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Jumătate din lucrările la autostrada Arad –Timişoara sunt finalizate. Acest lucru a fost anunţat de către primarul municipiului, Gheorghe Falca, care a prezentat şi un film cu imagini surprinse dintr-un avion care a survolat tronsonul autostrăzii. 

Primarul a mai spus că lucrările la centura Aradului în regim de autostradă sunt gata în proporţie de 35 la sută.

În cadrul filmului, realizat de un cameraman amator, se poate vedea că pe anumite porţiuni, în lungime de 16 kilometri, a fost aplicat deja stratul de asfalt, în alte locaţii se lucrează la rambleul cu balast, în timp ce pe alte porţiuni se execută lucrări la stâlpii de susţinere ai podurilor autostrăzii.

„Am discutat cu constructorii autostrăzii şi, în acest moment, putem vorbi despre două tronsoane şi despre două abordări diferite. Astfel, lucrarile la autostrada Arad-Timişoara sunt finalizate şi decontate în proporţie de 50 la sută. Referitor la centura Aradului în regim de autostradă, proporţia în care s-au realizat lucrările este de 35 la sută. Ca om cu  experienţă în domeniul construcţiilor, pot să apreciez că stadiul real al lucrărilor este cu 15 procente mai mare la ambele tronsoane”, a spus Gheorghe Falcă.


Arad



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite