Judeţul Arad va beneficia de investiţii majore în cursul acestui an

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Reprezentanţii Ministerului Transporturilor au anunţat oficial că în curând vor demara lucrările la autostrada Nădlac-Arad. Acest tronson, în lungime de 38,8 kilometri, va costa în total 234 de milioane de euro, dintre care 199 vin din fondul de coeziune, iar 33 de la bugetul de stat.

Potrivit planificărilor făcute de către cei de la Transporturi, autostrada ar trebui realizată până în anul 2013. Şi DN 76 va intra în modernizare, după cum spun oficialii de la Minister.

Unul dintre segmentele la care se va lucra în 2011 este cel dintre Baia de Criş şi Vârfurile, în lungime de 29,35 kilometri.

Finanţarea de 105,72 de milioane de lei vine în întregime de la Banca Europeană de Investiţii (BEI), iar modernizarea ar trebui finalizată în 2013.

Un alt segment al DN 76, între Vârfurile şi Ştei, se vrea modernizat tot până în 2013.

Lucrarea de cea mai mare anvergură despre care cei de la Minister că va demara în 2011 este modernizarea căii ferate între Curtici şi Simeria, parte a Coridorului IV Transeuropean.


Arad



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite