Jandarmii au luat măsuri de ordine publică pentru liniştea arădenilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pentru asigurarea unui climat de ordine publică în municipiul şi judeţul Arad, pe timpul desfăşurării slujbelor religioase închinate Învierii Domnului, Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Arad va asigura măsurile de ordine şi siguranţă publică cu peste 50 de jandarmi.

Jandarmii vor acţiona în zona lăcaşelor de cult din municipiul şi judeţul Arad, pentru prevenirea producerii oricăror incidente care ar putea periclita desfăşurarea manifestărilor religioase.

Cetăţenii care iau cunoştinţă de săvârşirea unor fapte antisociale (furturi, tâlhării, loviri, distrugeri, ameninţări etc.) sau sunt victimele unor astfel de fapte, pot solicita sprijinul jandarmilor la orice oră din zi şi din noapte, apelând numărul unic de urgenţă 112 sau direct la dispeceratul Jandarmeriei Arad, la numărul de telefon 0257/514900, asigurându-i că echipajele mobile de jandarmi vor interveni în cel mai scurt timp în sprijin.

“Transmitem tuturor locuitorilor judeţului Arad un gând bun, de pace şi linişte sufletească, să se bucure de măreţia  şi farmecul Sărbătorilor de Paşte, alături de creştinescul „HRISTOS A ÎNVIAT!”, au declarat reprezentanţii instiuţiei.

Arad



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite