Jandarmii arădeni au executat peste 400 de misiuni în luna decembrie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În luna decembrie a anului trecut, jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Arad, au executat nu mai puțin de 414 misiuni de menţinere, asigurare şi restabilire a ordinii publice în zonele pieţelor, târgurilor şi oboarelor, pe timpul manifestărilor sportive şi cultural-artistice desfăşurate în municipiul şi judeţul Arad.

Toate aceste misiuni au avut ca obiectiv creşterea gradului de siguranţă a cetăţenilor arădeni precum şi prevenirea şi combaterea infracţionalităţii. Jandarmii arădeni au mai intervenit pentru soluţionarea a 26 de sesizări telefonice venite din partea unor cetăţeni pe numărul unic de urgenţe 112.

În urma misiunilor au fost constatate pe linia prevenirii şi combaterii fenomenului infracţional şi contravenţional un număr de 22 infracţiuni cu 20 autori reţinuţi.

“Au fost aplicate un număr de 137 amenzi contravenţionale, în valoare de 53.500 lei, un număr de 21 avertismente scrise şi peste 200 de avertismente verbale, toate acestea în urma legitimării a peste 2.000 de persoane. De asemenea, au fost ridicate în vederea confiscării bunuri în valoare de 935 lei”, a declarat Florin Zapodean, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Arad.

Arad



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite