Arad: Corul Emil Monţia, succes la Festivalul Coral Internaţional din Italia (VIDEO)

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Corul Emil Monţia al Casei de Cultură a Municipiului Arad a participat la Festivalul Coral Internaţional organizat în localitatea Alta Pusteria din Italia.

Actuala ediţie a Festivalului Coral Internaţional - Alta Pusteria s-a desfăşurat pe şase secţiuni, iar Corul Emil Monţia a participat la trei dintre acestea, respectiv la secţiunile de folclor, repertoriu sacru şi jazz.

În cadrul Festivalului Coral Internaţional a avut loc şi o paradă a costumelor populare, paradă în cadrul căreia formaţia arădeană s-a distins prin frumuseţea şi autenticitatea costumelor.

 De altfel, nu doar costumele, ci şi prestaţia Corului Emil Monţia a fost remarcată de către organizatori.

Chiar dacă Festivalul Coral Internaţional nu are un caracter competitiv, prezentatorul festivalului a menţionat formaţia arădeană printre cele cu o prestaţie impecabilă.

Şi se pare că şi publicul a urmărit cu entuziasm evoluţia formaţiei corale arădene.

„Publicului i-a plăcut repertoriul nostru, i-a plăcut felul în care am cântat, iar costumele noastre au făcut senzaţie. La un moment dat am auzit chiar o discuţie între doi spectatori care se întrebau de unde sunt membrii acestui cor, că au costume foarte frumoase” a mărturisit una dintre însoţitoarele Corului Emil Monţia.

Corul Emil Monţia al Casei de Cultură a Municipiului Arad este în prezent condus de Ovidiu Boar.

Formaţia are un repertoriu bogat ce acoperă o paletă largă de genuri muzicale şi reprezintă un reper în viaţa culturală arădeană.


Arad

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite