Interlopii Aradului se întorc astăzi la tribunal. Sunt la un pas de o nouă sentinţă.

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Interlopii din nou la Tribunal
Interlopii din nou la Tribunal

Au sperat că vor mai avea parte de încă o amânare, dar nu a fost să fie. După ce s-a amânat de două ori rejudecarea unei părţi din dosar, astăzi continuă audierile în dosarul „Împăratului” şi a locotenenţilor săi.

Procesul s-a reluat în urma deciziei magistraților de la Curtea de Apel Timișoara, care au depistat o greșeală în dosar. La un moment dat a fost citat un martor, însă nu s-a prezentat, fiind la acel moment încarcerat în Olanda. Astfel, martorii din dosar, inclusiv cei sub acoperire vor fi citați pentru a doua oară.

Rejudecarea dosarului înseamnă reaudierea tuturor inculpaţilor şi învinuiţilor, numărul acestora ridicându-se la 40, a părţilor vătămate şi poate însemna o altă sentinţă faţă de cea dată în primăvara acestui an. Mai multe dintre părţile vătămate menţionate în dosar şi-au retras plângerile.

În schimb, acum, interlopii vor reducerea pedepsei, motiv pentru care sunt dispuţi să recunoască tot ce e scris în rechizitoriu.

Arad



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite