Inspectorii de muncă arădeni au dat opt sancţiuni contravenţionale în urma unei verificări

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Luna trecută, inspectorii de muncă au derulat o campanie pentru verificarea modului în care agenţii de ocupare a forţei de muncă respectă legislaţia privind protecţia cetăţenilor români care lucrează în străinătate. Astfel, inspectorii de muncă arădeni au controlat 20 de angajatori şi au aplicat opt sancţiuni contravenţionale.

„Au fost depistate contracte cu oferte ferme de locuri de muncă care nu conţineau toate elementele prevăzute în lege. Unii agenţi de ocupare a forţei de muncă nu au asigurat încheierea contractelor de muncă şi în limba română”,  spune  purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Arad.

Menţionăm că una dintre condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească un agent de ocupare a forţei de muncă care are ca obiect de activitate medierea angajării cetăţenilor români în străinătate este aceea de a fi înregistrat la inspectoratul teritorial de muncă în a cărui rază îşi au sediul.

Persoanele fizice care apelează la astfel de societăţi trebuie să cunoască faptul că, în primul rând, trebuie să semneze un contract de mediere cu un agent de ocupare a forţei de muncă din România şi ulterior un contract individual de muncă cu angajatorul din străinătate (redactat şi în limba română).

Tarifele pentru prestarea serviciilor de mediere pot fi încasate de agenţii de ocupare a forţei de muncă fie de la angajatorii străini fie de la solicitanţii de locuri de muncă în străinătate. Agenţii de ocupare a forţei de muncă trebuie să restituie, parţial sau total, tariful serviciilor de mediere încasat de la solicitanţi, dacă nu reuşesc să le ofere locuri de muncă în termenul stabilit prin contractele de mediere sau dacă, înainte de expirarea duratei contractului de mediere, beneficiarul acestui contract renunţă la mediere.

Inspectoratul Teritorial de Muncă Arad aplică amenzi de la 5.000 de lei la 15.000 de lei în situaţia în care agenţii de ocupare a forţei de muncă fie nu s-au înregistrat la inspectoratul teritorial de muncă, fie nu au inclus în contractul de colaborare cu angajatorul din străinătate toate elementele prevăzute privind protecţia cetăţenilor români care lucrează în străinătate, fie contractul individual de muncă nu este încheiat şi în limba română.


Arad



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite