UPDATE: Înfăţişarea de azi la procesul primarului Gheorghe Falcă a durat sub o oră

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În această dimineață, de la ora 09.00 sunt așteptați să sosească în sala 104 a Tribunalului Arad alți câțiva consilieri locali citați să depună mărturii legate de cazul Fabrica de Zahăr.

Ora 15.00

În această dimineaţă s-a reluat procesul în care primarul Gheorghe Falcă este acuzat că a vândut ilegal terenul fostei Fabrici de Zahăr din Arad.

Edilul şef nu s-a prezentat în faţa instanţei pentru că astăzi nici nu a fost citat. Un singur martor a depus declaraţii, astfel că înfăţişarea din această dimineaţă s-a terminat în mai puţin de oră. Martorul audiat de instanţa de judecată a fost Serge Monier, fostul director al Fabricii de Zahăr, care la ultima şedinţă de judecată nu s-a prezentat, motivând că este bolnav.

“Îmi menţin declaraţia pe care am dat-o în timpul urmăririi penale”, a declarat în faţa judecătorului, Serge Monier, fostul administrator al Fabricii de Zahăr, citat la proces în calitate de martor. Alte trei persoane trebuiau să ajungă astăzi în sala 104 a Tribunulalui însă cum nu s-au prezentat, judecătorul de caz a decis ca la viitoarea înfăţişare aceştia să fie aduşi cu mandat. Pentru că Tribunalul intră în vacanţă, următorul termen de judecată a fost fixat pe data de 7 septembrie. Procesul edilului şef Gheorghe Falcă se apropie de sfârşit, urmând să fie audiaţi ultimii trei martori din dosar, Graţian Petlic, Petru Prohorov şi Ovidiu Mârza.

Ora 08.00

După ce ultima înfățișare a procesului care îl are în rol principal pe nimeni altul decât edilul șef al Aradului, Gheorghe Falcă, a durat aproape nouă ore, avocații părților inculpate cred că și astăzi vor avea parte de aceeași surpriză.

În fața judecătorului de caz sunt așteptați să sosească alți consilieri, foști ori actuali politicieni care să ofere cât mai multe informații pro sau contra legate de tranzacția ilegală a terenului fostei Fabrici de Zahăr sin oraș, ce care Gheorghe Falcă este acuzat că ar fi încheiat-o.

Arad



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite