Începe „Sărbătoarea Vinului în Podgoria Aradului”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Timp de o lună, arădenii şi nu numai se vor putea bucura de festivalul itinerant „Sărbătoarea Vinului în Podgoria Miniş-Măderat”. Adrian Ţolea, preşedinte interimar al Consiliului Judeţean Arad, a precizat că evenimentul, ajuns la cea de-a VII-a ediţie, se va desfăşura în perioada 6 – 20 septembrie, fiind deja o tradiţie pentru comunele Păuliş, Ghioroc, Covăsînţ, Şiria, Pîncota.

În ultimii ani, „Sărbătorea Vinului în Podgoria Miniş – Măderat” a fost marcată prin manifestări culturale, degustări de vinuri şi prezentări de produse tradiţionale, pigmentate cu spectacole folclorice susţinute de formaţii de dansuri şi solişti din judeţul Arad, fiecare locaţie având un invitat de excepţie al festivalului.

Organizatorii îşi propun ca prin intermediul acestui festival să readucă în actualitate „Drumul vinului”, ca obiectiv turistic al judeţului Arad, dar şi ca pe o modalitate de valorificare integrală a mediului rural cu potenţialul său agricol, cultural, uman şi tehnico-economic, susţinând tradiţiile.

„Este un eveniment important pentru comunităţile din Podgorie, care face legătura între partea administrativă şi menţinerea tradiţiilor populare. Noi, prin ceea ce facem în momentul de faţă, ne-am propus să revitalizăm Podgoria Aradului, să investim bani atât din bugetul judeţului cât şi bani europeni. Totodată, prin Sărbătoarea Vinului dorim atragerea unui număr cât mai mare de turişti în zonă, atât prin spectacolele organizate, cât şi prin vizitarea obiectivelor turistice”, a declarat Adrian Ţolea, preşedinte interimar al CJ Arad. 

Co-organizatori, alături de Consiliul Judeţean şi Centrul Cultural Judeţean Arad, vor fi primăriile Pîncota, Şiria, Covăsînţ, Ghioroc şi Păuliş.

Podgoria Miniş-Măderat este una dintre cele mai vechi podgorii de pe teritoriul României. Numeroase mărturii arheologice şi istorice atestă faptul că viticultura ocupa un loc important în viaţa locuitorilor din această zonă. Judeţul Arad are o istorie veche în ceea ce priveşte cultivarea viţei de vie, Podgoria Aradului fiind atestată documentar la începutul secolului al IX-lea.

„Suntem pe drumul cel bun în ceea ce priveşte implementarea Programului de reconversie a viti-viniculturii, de la demararea acestui program susţinut cu fonduri de la Uniunea Europeană şi până în prezent plantându-se aici peste 1.800 ha cu viţă de vie tânără” , a subliniat preşedintele Ţolea.

Programul Sărbătorii Vinului

Păuliş, 6 septembrie, ora 16.00 – Stadionul Comunei
Şiria, 13 septembrie, ora 16.00 – Teatrul de Vară „Ioan Slavici”
Ghioroc, 13 septembrie, ora 16.00 – Stadionul Comunei
Pâncota, 18 septembrie, ora 17.00 – Parcul Central al Oraşului
Covăsînţ,  20 septembrie, ora 17.00 - Tabăra Ortodoxă

Vă mai recomandăm: În podgoria Miniş-Măderat se produc 11 sortimente de vinuri

Cel mai vechi vin din România. „Comoara“ bahică din colecţia de la Miniş

Arad



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite