În această seară se va deschide patinoarul din Subcetate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Patinoarul a fost mai mult închis anul trecut
Patinoarul a fost mai mult închis anul trecut

Peste câteva ore împătimiţii gheţii vor putea să îşi arate talentul, deoarece se deschide patinoarul din Subcetate. Reprezentanţii Primăriei municipiului Arad  spun că micuţii vor avea ocazia să se întâlnească cu Moş Crăciun.

Startul sezonului va fi dat la ora 17.00.

„Programul de funcţionare şi tarifele patinoarului municipal vor fi aceleaşi ca şi în sezonul trecut”, spune Corina Drăghici, purtător de cuvânt al Primăriei Arad.

Patinoarul va fi deschis, de luni până vineri, între orele 10.00 şi 21.30, iar sâmbăta şi duminica între orele 10.00 şi 23.30.

Intrarea pe gheaţă se va face în serii de 90 de minute, la orele 10.00, 12.00, 14.00, 16.00, 18.00, 20.00, respectiv 22.00, cu pauze de jumătate de oră între serii.

Biletul de intrare va costa 9,5 lei pentru o oră, respectiv 11 lei pentru o serie de 90 minute.

Abonamentul săptămânal va putea fi cumpărat la preţul de 60 de lei.

Închirierea patinelor costă 4 lei perechea pentru o oră, respectiv 5 lei/pereche/serie. Ascuţitul patinelor costă 2 lei/pereche.



Arad



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite