Identitate falsă cumpărată cu trei sute de euro pentru a trece frontiera arădeană

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Poliţiştii de frontieră arădeni au depistat două persoane din Ucraina şi una din Republica Moldova care au încercat să treacă ilegal frontiera din România în Ungaria folosindu-se de acte de identitate false.

La Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac, pe sensul de ieşire din ţară, un bărbat în vârstă de 28 de ani s-a legitimat cu o carte de identitate eliberată de autorităţile din România.

În urma verificărilor realizate s-a constatat că documentul prezentat, este fals. Din declaraţia persoanei şi în urma verificărilor efectuate a rezultat că aceasta este din Republica Moldova şi se numeşte Constantin M. Acesta a declarat că documentul de identitate pe care l-a prezentat la frontieră l-a obţinut de la o persoană necunoscută, în Chişinău, în schimbul sumei de 300 euro. Acesta a mai declarat că a procedat în acest mod întrucât nu deţinea o viză de călătorie în Spaţiul Schengen.

Câteva ore mai târziu, la acelaşi Punct de Trecere a Frontierei, pe sensul de ieşire din ţară, două persoane s-au legitimat la controlul de frontieră cu două cărţi de identitate eliberate de autorităţile din Bulgaria. „Cu ocazia controlului de frontieră, lucrătorii noştri au constatat că documentele de identitate prezentate spre verificări nu conţin elementele specifice actelor originale, fiind false", a declarat Mihaela Leș, purtător de cuvânt al IJPF Arad.

În urma cercetărilor, poliţiştii de frontieră au stabilit că persoanele sunt din Ucraina şi se numesc Serghei B., în vârstă de 20 ani şi Jenia I., în vârstă de 20 ani. Cei doi au declarat că au obţinut documentele de identitate prezentate de la o persoană necunoscută şi intenţionau să ajungă într-o ţară din Vestul Europei. Au recurs la această metodă pentru că nu posedau viză pentru Spaţiul Schengen.

Arad



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite