Arad: Măştile de Halloween pun părinţii la plată

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Arad: Măştile de Halloween pun părinţii la plată
Arad: Măştile de Halloween pun părinţii la plată

Pentru petrecerea de la grădiniţă, de la şcoală sau organizată în diverse locaţii, toţi şi-au dorit cel mai frumos costum.

CITEŞTE ŞI:

  • Braşov: Ielele şi vampirii au pus stăpânire pe Castelul Bran (GALERIE FOTO)


Sărbătoarea Halloween-ului prinde din ce în ce mai bine, de la an la an, în mod special în rândul celor mai mici dintre arădeni.

Astfel, aproape nicio grădiniţă sau şcoală primară din Arad nu a ratat ocazia de a marca acest eveniment.
La toate acestea se adaugă şi evenimentul organizat special pentru cei mai mici dintre arădeni la cel mai mare centru comercial din oraş.

Astfel, în cursul acestei zile, copiii sunt aşteptaţi să-şi etaleze cele mai frumoase costume care vor fi premiate, dar şi să se distreze cu momente hazlii, cântece şi dansuri, pantomimă sau la concursul de sculptat  bostani. Micuţii îi vor transforma în figuri înfricoşătoare.

Cel mai bine, la grădiniţă

Din punctul de vedere al părinţilor, cea mai rentabilă serbare a fost cea de la grădiniţă. „Au marcat la grădiniţă Halloween-ul prin confecţionarea de obiecte decorative specifice. Au sculptat bostani şi şi-au confecţionat singuri baghete de vrăjitor şi pălării specifice. S-au distrat foarte bine, cu cheltuieli minime din partea noastră”, a declarat Anca Noghiu, o mămică a cărui băieţel e în grupa pregătitoare.

Au fost şi instituţii în care însă marcarea Halloween-ului s-a transformat în serbare în toată regula. Copiii au fost costumaţi încă de dimineaţă şi cele mai frumoase costume au fost premiate. „Am închiriat un costum de zână rea pe care şi l-a dorit foarte mult. Ne-a costat 35 de lei. În plus, am mai dat câte 15 lei pentru sucuri, prăjiturele şi pictat pe faţă”, a spus Bogdana Tudor, o altă mămică.

Halloween-ul, bucuria comercianţilor

Magazinele din Arad s-au adaptat şi ele acestei sărbători şi au profitat de dorinţa celor mici de a se costuma cât mai frumos. Astfel, vitrinele s-au umplut de dovleci, iar ofertele au fost adaptate tematicii. Doritorii au putut alege dintre zeci de măşti şi costume cu specific, dar şi accesorii necesare.

„Am vândut cel mai bine accesoriile: măşti, baghete, pălării, cordeluţe cu coarne, fiindcă acestea sunt mai ieftine”, a spus Irina Nanu, vânzătoare.

Cât ne costă Halloween-ul

Costumaţiile au fost oferite spre vânzare la preţuri piperate. Astfel, un costum complet de demon, diavol, diavoliţă sau Dracula costă între 65 şi 200 de lei,în vreme ce costumarea în vrăjitor sau schelet a scos din  buzunarele părinţilor între 100 şi 150 de lei.

Arad



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite