Gata cu maşinile de mare tonaj pe străzile principale. Au fost stabilite noi trasee

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Şoferii care circulă prin Arad pot să răsufle uşuraţi, deoarece nu se vor mai întâlni în plin centru sau pe străziile înguste cu cei care conduc maşini de mare tonaj. Traseul pe care vor circula maşinile de mare tonaj a fost bătut în cuie, la fel şi taxele care trebuie să le achite șoferii vehiculelor cu masa mai mare de 3,5 tone.

De asemenea, au fost stabilite şi traseele care vor duce spre zona industrială. Este vorba în total de aproape zece trasee. Proiectul care prevede toate aceste lucruri a fost aprobat de către consilierii locali municipali.

  Reprezentanţii Primăriei spun că: „se impune direcţionarea şi dirijarea traficului rutier de tranzit din municipiul Arad pe traseele care oferă o infrastructura rutieră optimă pentru traficul greu respectiv, care evită cât mai mult posibil accesul traficului greu în zonele rezidenţiale ale municipiului Arad“.

Cei care deţin maşini de mare tonaj nu numai că vor avea anumite trasee, dar vor scoate şi bani din buzunar.

Ei vor fi taxaţi cu 50 de lei pe zi, sau 200 de lei pe lună. Dacă cei care conduc maşini mici sunt încântaţi de aceste modificării, transportatorii se arată în continuare nemulţimuţi.

Cap de ziar Adevarul Banat

Citeşte ce spun transportatorii, mâine dimineaţă, în Adevărul de Banat




Arad



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite