Gata cu costurile mari la Spitalul Judeţean. De acum au panouri solare.

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Arad are începând de ieri instalaţia solară. Cei de la Consiliul Judeţean Arad, care au participat şi la inaugurare spun că este o investiţie majoră, importantă pentru viitoarele economii bugetare.  

Autorităţile urmăresc o reducere impresionantă a consumului de energie electrică după această primă investiţie în instalaţii cu panouri solare la spital. „Inaugurarea instalaţiei solare pentru completarea sistemului clasic de obţinere a apei calde menajere la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Arad demonstrează faptul că ne dorim un concern spitalicesc modern, performant. Asumarea unificării celor trei spitale sub egida Consiliului Judeţean ne obligă la astfel de investiţii prin care să scadă cheltuielile de întreţinere şi, astfel, banii cetăţenilor să meargă înspre actul medical”, spune Nicolae Ioţcu, preşedintele Consiliului Judeţean Arad.

Sursa de finanţare este a Administraţiei Fondului pentru Mediu dar  şi a Consiliul Judeţean Arad. Valoare totală a proiectului este de 3.400.941,53 lei, contribuţia Consiliului este de 1.011.632,29 lei reprezentând 29,75% din valoarea totală.

Reprezentanţii spitalului spun că prin aceasta investiţie se economisesc sume importante, încălzirea şi apa caldă fiind rezolvate cu ajutorul razelor solare captate şi transformate prin centrala termică performantă. Energia neutilizată nu se pierde, astfel că sistemul poate funcţiona şi în zilele cu nori, în condiţiile acumulării naterioare de energie.

Au fost montate 320 de panouri solare. Cantitatea zilnică de apă caldă produsă în condiții optime de funcționare este de  70,5 de metri cubi.

Arad



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite