Galerie foto: Mall-ul Galleria Arad a fost luat cu asalt încă de dimineaţă. Cele mai multe vânzări sunt la alimente

0
Publicat:
Ultima actualizare:
foto arhiva
foto arhiva

Forfotă mare, astăzi, la deschiderea Mall-ului Galleria, care are o suprafaţă totală de 32.500 de metri pătraţi. Încă de la primele ore ale dimineţii arădenii s-au îndreptat spre marele centru comerical pentru a cumpăra diverse lucruri. Cel mai aglomerat a fost hipermarketu Cora.

Cei mai mulţi au cumpărat alimente, însă au fost şi multe doamne şi domnişoare, care au luat cu asalt magazinele de haine.

„Am adus producători locali pe diverse categorii de produse precum mezeluri, carne, lactate, pâine sau vinuri. Ţinem să precizăm că odată cu deschiderea magazinului s-au oferit şi 250 de locuri de muncă”, spune Cati Lolea, director  Cora Arad. 

Cele 250 de locuri de muncă din hipermarket, plus cele din alte magazine din incinta Mall-ului Galleria au venit în sprijinul celor care nu aveau un loc de muncă. Este vorba în total de 1400 de locuri. Printre cei care s-au angajat la magazinele de la mall, sunt şi foarte mulţi absolvenţi de facultate.

„Este singurul loc în care am găsit de lucru. Am studii superioare, dar momentan mă mulţumesc cu atât”, spune Daniel.

Până la această oră cele mai multe vânzări s-au înregistrat la alimente. Uleiul, zahărul, făina şi orezul au mare trecere.

„Am luat 20 de sticle de ulei, deoarece am găsit cu 5 lei litru. Am stat la rând două ore, dar se merită că am făcut mai multe cumpărături“, spune Rodica Rad. Cei care nu au dorit să cumpere alimente au plecat spre casă cu haine, anvelope de maşină sau chiar electrocasnice.

Concerete şi premii

Tot de astăzi, la mall începe seria evenimentelor. Seria concertelor care marchează deschiderea oficială a noului mall debutează, în această seară, de la orele 20.00, cu un concert susţinut de Sistem. Mâine, începând cu orele 19.00, arădenii sunt invitaţi să ia parte la un concert Bosquito.

Pentru seara de sâmbătă, 8 octombrie, organizatorii au pregătit două concerte. Andreea Bănică va urca pe scena de la Galleria Mall la orele 19.00 iar concertul DJ Project este programat pentru orele 20.00. Duminică, 9 octombrie,  de la orele 19.00, Andra va încheia seria concertelor inaugurale.

Click aici pentru galerie foto:

Mall Galeria Mall-ul a fost luat cu asalt încă din prima zi de deschidere Mall Galleria

Premiile cu care arădenii ce vor răspunde provocării Galleria Mall pot pleca acasă sunt deosebite: vouchere, bilete la Cinema City, excursii la Paris, Londra sau Dusneyland Orlando, obiecte electrocasnice sau articole promoţionale marca Galleria le sunt oferite oaspeţilor care vor trece în aceste zile pragul noului mall arădean.

Peste 70 de magazine

În cadrului mall-ului sunt 77 de magazine, un hypermartet, o sală de fitness, Cinema City cu 8 ecrane Multiplex şi o mie de locuri de parcare.  Cele mai renumite branduri locale şi globale se reunesc sub cupola Galleria. În premieră pentru arădeni, mărci de renume ca Zara, Bershka, Pull & Bear sau Stradivarius se vor găsi, alături de alte nume consacrate din diferite domenii, printre punctele de atracţie de la Galleria.

Parterul şi cele două niveluri ale noului mall găzduiesc magazine specializate de încălţăminte, modă, accesorii şi servicii, articole pentru copii, cafenele şi restaurante, articole de design interior, electrocasnice şi divertisment. „Sunt foarte mândru să anunț marea deschidere a centrului comercial Galleria Arad, având un grad de ocupare foarte ridicat și bucurându-se de prezența unor brand-uri de renume. Până duminică avem programate mai multe concerte, evenimente și tombole iar pe această cale îi invităm pe toți arădenii să ni se alăture pentru a sărbători mult așteptata deschidere a centrului comercial”,  spune Shimon Galon, CEO al GTC România.

Click aici pentru galerie foto:

Mall Galleria Mall Galleria Mall Galleria

Cinema City

Cel de-al doilea cinematograf multiplex din Arad a fost deschis tot astăzi în incinta mall-ului și își așteaptă iubitorii de film cu opt ecrane digitale. Multiplexul oferă tehnologie de ultimă generaţie. Capacitatea totală a sălilor este de 1673. Din cele opt săli, şase sunt destinate proiecţiilor  3 D. În perioada 7-14 octombrie, Cinema City Galleria Arad va avea în program trei filme de premieră. Este vorba despre Real Steel: Pumnul de oţel, film românesc Loverboy şi Killer Elite: Înfruntarea.

 Unul dintre cei mai de succes operatori polonezi de cluburi de fitness, Pure Fitness, a deschis în incinta mall-ului cea mai complexă sală de sport din Europa cu zeci de aparate ultramoderne.

Mall-ul este situate pe Calea Aurel Vlaicu. Acesta este cel de-al patrulea proiect de retail al GTC România, proiect care este precedat de Galleria Buzău, Suceava și Piatra Neamț.


Arad



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite