GALERIE FOTO Arădenii s-au arătat interesați de Gala Superkombat WGP

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Gala Superkombat WGP Arad
Gala Superkombat WGP Arad

Iubitorii de sporturi de contact au avut parte, sâmbătă seara, de un spectacol inedit în cadrul Galei Superkombat WGP Arad, care s-a desfășurat la centrul comercial Galleria Arad.

UPDATE Luptătorul român Sebastian Ciobanu l-a învins pe bosniacul Dzevad Poturak și a obținut un wild-card pentru Superkombat Final Elimination, eveniment programat pe 10 noiembrie la Sala Polivalentă din Craiova. Un al doilea sportiv care și-a asigurat prezența la gala de luna viitoare este cehul Roman Kleibl, care a câștigat finala piramidei, la decizie, cu elevul lui Ciprian Sora, Răzvan Ghiță, după ce în primul meci îl făcuse KO pe americanul Steven Banks. Cu excepția eșecului suferit în ultimul act de Ghiță, românii au înregistrat victorii pe linie la al patrulea Grand Prix de calificare Superkombat. Claudiu Bădoi și Alexandru Lungu și-au învins adversarii înainte de limită, în timp ce Andrei Stoica a câștigat la decizie cu croatul Toni Milanovic. De asemenea, Miodrag Olar s-a impus în meciul pentru titlul national Local Kombat la categoria 75 de kilograme în detrimentul lui Adrian Mitu.  Cătălin Moroșanu a fost recompensat cu premiul special din partea președintelui Superkombat, Eduard Irimia, după ce săptămâna trecută a reușit să se califice printre cei mai buni 8 luptători din lume. Invitați în ring să decerneze premii au fost și Raul Cătinaș, și Benny Adegbuyi, care au luptat la rândul lor în gala de la Tokyo.

Rezultate Superkombat WGP Arad:

Super-fight (-72 kg)

Claudiu Bădoi (România) l-a învins prin TKO în prima repriză pe Alex Trofimov (Israel)

Super-fight (-95 kg)

Andrei Stoica (România) l-a învins la decizie majoritară pe Toni Milanovic (Croația)

Super-fight (+125 kg)

Alexandru Lungu (România) l-a învins prin KO în repriza a doua pe Deutsch Pu’u (SUA)

Super-fight eliminatoriu pentru Superkombat Craiova (+96 kg)

Sebastian Ciobanu (România) l-a învins la decizie unanimă pe Dzevad Poturak (Bosnia și Herțegovina)

Titlul național Local Kombat (-75 kg)

Miodrag Olar l-a învins la decizie unanimă pe Adrian Mitu

PIRAMIDĂ:

Răzvan Ghiță (România) l-a învins la decizie unanimă pe Goran Radonjic (Muntenegru)

Roman Kleibl (Cehia) l-a învins prin TKO în runda a treia pe Steven Banks (SUA)

Finală:

Roman Kleibl (Cehia) l-a învins la decizie unanimă pe Răzvan Ghiță (România)

Evenimentul i-a adus față în față pe unii dintre cei mai puternici luptători, dar a renuit și sute de arădeni. Pentru că locul în care s-a desfășurat gala a fost destul de mic, organizatorii au amenajat și spații cu proiectoare imense pentru ca toți cei interesați să poată urmări luptele.

Click pe poză pentru GALERIE FOTO!

Gala Superkombat WGP Arad Gala Superkombat WGP Arad Gala Superkombat WGP Arad

„Este bine că au fost montate proiectoare, însă cei de sus ce văd lupta live reacționează la faze mult mai repede ca noi. Aici jos se așteaptă câteva secunde bune până se vede ce a fost”, spune Marius Barbu. Astfel, atât la parter, cât și la etaj, mall-ul a fost plin de iubitorii de astfel de sporturi. Sportivii de la Superkombat World Grand Prix Arad s-au duelat la cântarul oficial organizat cu o zi înaintea galei. Evenimentul de la Galleria a putu fi urmărit în direct în 75 de ţări. 

Arad



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite