Arad: GALERIE FOTO / Elevii de la Şcoala Generală „Avram Iancu” au organizat o expoziţie de picturi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Şcoala Generală „Avram Iancu” Arad s-a bucurat de prima întâlnire din calendarul activităţilor prilejuite de parteneriatul educaţional „Natura, o veşnică sărbătoare”.

Cadrele didactice din cadrul catedrei de limbi stăine, alături de elevi au fost gazdele partenerilor veniţi de la Şcoala Generală Târnova. Prin acest parteneriat s-a urmărit menţinerea interesului elevilor şi al cadrelor didactice pentru diversitatea, raritatea şi frumuseţea fenomenelor naturale pe parcursul celor patru anotimpuri precum şi conştientizarea interculturalităţii ca o caracteristică pozitivă a unei societăţi moderne, într-o continuă schimbare.

Cu acest prilej au fost organizate activităţi transcurriculare,organizate pe ateliere de creaţie, îmbinând  tehnicile lingvistice cu abilităţile artistice. Activităţile s-au desfăşurat în limba engleză, franceză şi germană. „Prin această întâlnire s-a urmărit realizarea unor „punţi de prietenie”. Elevii au muncit în echipe, au colaborat iar în viitor vor putea să menţină legăturile prin reţeaua  socială care a fost creată”, a declarat învăţătoarea Florentina Silaghi.

Activitatea  s-a finalizat cu o expoziţie temtatică, fiecare echipă prezentând produsele finale.

Arad



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite