Arad: GALERIE FOTO / Copiii afectaţi de lipsa de alimente au primit peste 1.000 de kilograme de cartofi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În aceste zile în judeţul Arad s-a derulat campania de sprijinire a copiilor aflaţi în dificultate, denumită „Săptămâna cartofului donat”.

În cadrul acestei acţiuni, s-au implicat 829 elevi voluntari din 14 unităţi de învăţământ care au colectat 1059 kg de cartofi. Cartofii au fost donaţi copiilor instituţionalizaţi şi unui număr de  57 de familii din judeţul Arad, aflate în dificultate.

Scopul acestei campanii a fost acela de a sensibiliza elevii şi profesorii din unităţile de învăţământ cu privire la situaţia dificilă în care se află copiii afectaţi de lipsa de alimente.

Pe lângă acest aliment de bază,  elevii au donat şi jucării, haine sau alte alimente: 3 kg mere, 9 kg ceapă, 30 kg zahăr, 27 kg făină, 25 l ulei, 8 kg orez etc.

Printre participanţii la această acţiune se numără şi elevii şi cadrele didactice de la Grupul Şcolar de Transporturi Auto „Henri Coandă” Arad. 100 de elevi voluntari de la Grupul Şcolar de Transporturi Auto „Henri Coandă” Arad au colectat 200 kg de cartofi, pe care i-au donat Fundaţiei Creştine RCE „Speranţa copiilor”, a cărei misiune este slujirea profesională a copiilor abandonaţi, instituţionalizaţi, a familiilor şi bătrânilor aflaţi în dificultate.

Campania „Săptămâna cartofului donat” are un scop umanitar, urmărind formarea şi dezvoltarea la elevi a abilităţilor de implicare în problemele sociale şi  de relaţionare şi convieţuire cu cei din jur.

Arad



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite