Expoziţie de picturi şi obiecte decoarative pentru Paşte organizată de deţinuţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În această dimineaţă, la Biblioteca Judeţeană Timiş, Secţia Arte, se desfăşoară vernisajul expoziţiei „Lumini şi umbre” care cuprinde lucrări artizanale cu specific pascal. Penitenciarul din Arad este prezent la expoziţie cu obiecte decorative.

Un număr de 15 deţinuţi încarceraţi la Penitenciarul din Arad au pictat mai multe tablouri în ulei cu tematică religioasă şi au confecţionat decoraţiuni interioare cu specific pascal. Toate persoanele private de libertate au aptitudini artistice şi realizează aceste lucrări în cadrul atelierului „Activ club”.

“Scopul acestei acţiuni este crearea unui liant social între comunitate şi persoanele care execută pedepse privative de libertate, exersarea unor tehnici art-terapeutice, cu valenţe tradiţionale autentice, valorificarea deschiderii spre comunitate a persoanelor aflate în perioada pre-liberatorie şi diminuarea stigmatului social, ca urmare a executării unei pedepse privative de libertate”, a declarat în această dimineaţă Eduard Magold, purtător de cuvânt la Penitenciarul de Maximă Siguranţă Arad.


Arad



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite