Exodul medicilor s-a extins şi la ambulanţieri. 12 medici sunt pe picior de plecare.

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Medicii scriu reţete cu gândul la traiul mai bun în străinătate
Medicii scriu reţete cu gândul la traiul mai bun în străinătate

Fără candidaţi şi cu ore suplimentare, sistemul medical din Arad mai primeşte o palmă din partea cadrelor medicale. Ambulanţierii sunt decişi să emigreze pentru un trai mai bun şi pentru o leafă care să reflecte efortul depus.

Salariile mici, dar şi condiţiile în care sunt nevoiţi să lucreze, au făcut, numai în 2010, peste 20 de medici arădeni să plece peste graniţă, pentru a lucra în alte ţări unde sunt mai bine plătiţi. Astfel, specialitatea situată între cardiologie şi chirurgie cardiacă duce lipsă de medici, dar şi de dotări. După ce au luat drumul Vestului zeci de medici şi asistente, acum e rândul ambulanţierilor arădeni să emigreze. Deşi reprezentanţii serviciului judeţean de ambulanţă nu au date clare în privinţa numărului de medici care vor părăsi sistemul, zvonurile spun că numărul acestora se ridică undeva la 12 medici.

„Dacă aceştia vor pleca de pe staţia de ambulanţă din Arad nu ar fi atât de grav. Dacă ar pleca în schimb de la substaţiile din Pecica sau Chişineu Criş, unde personalul este şi aşa la limită, situaţia ar fi destul de gravă”, a declarat şeful ambulanţierilor arădeni, Roberto Schill.
Dacă în unele spitale din judeţul nostru lipsesc şi 60 la sută din medici şi asistente, până în prezent, din cadrul serviciului judeţean de ambulanţă a plecat la muncă în străinătate un singur cadru medical.

Pacienţi afectaţi

Cei mai afectaţi în urma plecărilor în masă a medicilor din Arad, rămân pacienţii, care recunosc că au simţit pe pielea lor această problem încă de anul trecut. „În alţi ani, pe timp de noapte, la Spitalul Clinic Judeţean stăteau de gardă şi câte doi medici, acum abia mai vine unul. Un singur medic noaptea nu se poate descurca pe o secţie, să facă şi vizite în saloanele pacienţilor”, a spus Mihai Gherasim, pacient.

Arad



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite