Arad: Episcopia Aradului a fost ridicată la rang de arhiepiscopie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La Episcopia Aradului este aşteptat Actul Sinodal, prin care este consfinţită ridicarea la rang atât a eparhiei, cât şi a primului ierarh.

Preotul Vasile Pop, consilier cultural al Episcopiei Aradului, Ienopolei, Hălmagiului şi Hunedoarei, a explicat, pentru cititorii „Adevărul de seară“, hotărârile Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.

„Sfântul Sinod a hotărât ridicarea Episcopiei Aradului, Ienopolei şi Hălmagiului la rangul de arhiepiscopie. Noua denumire va fi Arhiepiscopia Aradului. Împreună cu ridicarea Episcopiei Aradului la rang de arhiepiscopie, episcopul Timotei Serviciu va primi rangul de  Înalt Prea Sfinţitul Arhiepiscop al Aradului”, a declarat Pop.

Cea mai veche episcopie

Hotărârea Sfântului Sinod a avut la bază vechimea Episcopiei Aradului, de peste 300 de ani, cea mai veche episcopie din Transilvania, cu activitate neîntreruptă. De asemenea, s-a ţinut cont de rolul deosebit al eparhiei în păstrarea credinţei strămoşeşti în această parte a ţării. Nu în ultimul rând, un punct important a fost activitatea pastoral-misionară, economică şi administrativă a episcopului Seviciu. “Aradul este primul oraş din ţară în care s-a inaugurat o catedrală zidită după Revoluţia din ’89. Mai putem adăuga şi cele peste 200 de biserici zidite sau în curs de zidire din Arad şi din Hunedoara”, a mai explicat Vasile Pop. Odată cu ridicarea Episcopiei Aradului la rang de arhiepiscopie, se vor schimba stema, peceţile şi sigiliile, dar şi denumirea oficială.

Credincioşii sunt mulţumiţi

Credincioşii ortodocşi se bucură că au în Arad o arhiepiscopie. “E o mare bucurie pentru noi, cei care ani la rând am contribuit cu cât  am putut la construcţia catedralei sau la lucrările de executate la alte biserici”, a susţinut Magdalena Urs.

Arad



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite