Elevii tratează bacul ca o zi obişnuită la ore

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Elevii de clasa a XII-a se pregătesc de bac în timpul pauzelor între ore
Elevii de clasa a XII-a se pregătesc de bac în timpul pauzelor între ore

Părinţii consideră că au investit inutil în meditaţii pentru că efortul lor şi al copiilor este dezavantajat de noua formulă de notare şi examinare.

Actuala formă de susţinere a bacalaureatului îi descumpăneşte pe elevii arădeni. Aceştia, dar şi părinţii lor nu par a înţelege prea multe din noul sistem de susţinere a bacalaureatului şi cu atât mai puţin din modul de evaluare a cunoştinţelor.

Nemulţumirile sunt legate de faptul că la proba orală de testare se primesc calificative în detrimentul notelor care îi avantajau pe candidaţi la ridicarea mediei generale pe care o obţineau la examen. De cealaltă parte, părinţii consideră că noul sistem de susţinere a bacalaureatului este o pierdere de timp şi de bani pe meditaţii.

„Din moment ce copiii nu mai primesc note la probele orale, nu mai văd sensul meditaţiilor. Ca părinte încerci să-i oferi ce e mai bun copilului, mai ales că aici e vorba de examenul final, nu de vreo simulare, iar notele de la probele orale erau cea mai bună posibilitate de a-ţi ridica media generală”, a spus Marinela Sinaci, mama unei eleve de la Colegiul Naţional „Elena Ghiba Birta”.

Luptă pe două fronturi

Faptul că noua formă a bacalaureatului îi obligă pe candidaţi să susţină probele orale în timpul orelor de şcoală nu le aduce acestora nici un beneficiu. „Chiar dacă scăpăm de câteva probe pentru examenele din vară, nu avem beneficii de pe urma noului sistem de examinare. Calificativele nu ne ajută cu nimic şi trebuie să ne bazăm doar pe examenele scrise, iar programul este dat peste cap pentru că materia trebuie recuperată”, a declarat Adina Nicoară, elevă în clasa a XII-a la Colegiul Economic.

Profesorii sunt în pierdere în urma Bac-ului

Nu doar elevii au motive de nemulţumire. Profesorii care fac parte din comisia pentru examen, pe lângă faptul că vor fi nevoiţi să îşi recupereze materia pe parcursul anului şcolar, bulversând calendarul de învăţământ, nu vor fi răsplătiţi pentru munca depusă. În aceeaşi situaţie se află şi preşedinţii de comisii.

„Calificativele nu ne ajută cu nimic, ne bazăm doar pe examenele scrise“.
Adina Nicoară ,elevă în clasa a XII-a la Colegiul Economic


Arad



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite