Efectele traiului românesc: unul din şase arădeni este obez
0Concluzia alarmantă privind obezitatea vine în urma unui studiu realizat de Direcţia de Sănătate Publică Arad privind comportamentul alimentar al locuitorilor urbei.
Alimentaţia defectuoasă, modul de viaţă dezordonat şi sedentarismul sunt principalele cauze care duce la creşterea numărului de grăsuţi la nivelul Aradului.
„Constatăm creşterea accentuată a indicelui de masă corporală a populaţiei odată cu înaintarea în vârstă. Dacă la 20-29 ani procentajul persoanelor normoponderale atinge un maximum de 78,4%, la grupa 30-39 ani procentajul persoanelor supraponderale şi obeze atinge 55%, la 40-49 ani 68% pentru ca dincolo de vârsta de 50 ani acest procent să se dubleze (75%)”, a declarat Dana Negru, director coordonator DSP Arad.
Analiza Direcţiei de Sănătate Publică Arad a fost realizată prin chestionarea unui număr de 2.437 de arădeni.
Conform studiului, consumul de carne este apreciat de 70% din subiecţi ca fiind cel corespunzător unei alimentaţii sănătoase. Doar 15% consideră că îşi acordă mai multă carne decât e necesar şi 12 % mai puţin decât necesarul.