EXCLUSIV Femeia care i-a fost o a doua mamă Monicăi și care a fost alături de ea în ultimele zile de viață se destăinuie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Florina Margea (stânga) și Lidia au cumpărat deja rochița în care urmează să fie îmbrăcată fetița în ziua înmormântării
Florina Margea (stânga) și Lidia au cumpărat deja rochița în care urmează să fie îmbrăcată fetița în ziua înmormântării

Monica Cismaș, fetița care s-a stins pe patul de spital de dorul mamei sale ce o părăsise, a avut parte de oameni care au vrut să o ajute să trăiască și să se facă bine. Chiar și așa, nimeni nu a putut să o înlocuiască pe mamă, ființa care a adus-o pe lume pentru ca mai apoi să o lase a nimănui.

“Își dorea să trăiască însă dragostea ei pentru mamă era mai presus de toate”

Florina Margea, contabila în vârstă de 25 de ani din Arad, a fost cea care în ultimele săptămâni de viață ale Monicăi Cismaș, a jucat rolul de mamă pentru fetița care a refuzat să mai trăiască de dorul celei care i-a dat viață. Datorită acestei femei, mai multe tinere au cunoscut cazul și, împreună, au reușit să aducă un zâmbet pe chipul plin de suferință a fetiței. Mai mult decât atât, Florina susține că a făcut tot ce i-a stat în putință pentru ca Monica să fie cât mai bine îngrijită și să își revină. Mărturisește însă, că ușile i s-au trântit în nas iar cei care ar fi fost de competență să se implice, au ridicat din umeri cam de fiecare dată.

UPDATE Șocant: O fetiță de 10 ani s-a stins de dorul mamei care a părăsit-o în spital. Mama spune că nu e de vină

 CLICK pe GALERIA FOTO de mai jos:

image

Contabila a aflat de drama micuței în urmă cu mai bine de o lună de zile, când se afla în spital, în vizită la băiețel, copilul unor prieteni de familie.
“Toată lumea vorbea de acest caz iar mama băiețului m-a informat despre fetiță. eram curioasă să o văd, așa că, imediat ce am intrat în acel salon, am rămas absolut fără cuvinte. De atunci, nu m-am mai putut dezlipi de ea”, spune Florina.

"Fetița trăia un calvar din lipsa dragostei mamei sale"

După primele minute de când a cunoscut-o pe Monica, Florina susține că drama fetiței a marcat-o profund. Așa că, imediat ce a ajuns acasă, arădeanca a decis să se destăinuie pe un site creștin.

Florina Margea a făcut tot posibilul pentru a-i fi alături Monicăi

“Ţi-ai putea imagina viaţa fără să nu ai pe nimeni aproape şi fără ca cineva să te îmbrăţişeze cu dragoste? Oare cum ai reacţiona dacă ai fi alungat de toţi ce dragi şi dacă fiinţa ce ţi-a dat viaţă te-ar abandona pentru totdeauna? Ai mai putea zâmbi?
În noaptea ce a trecut am cunoscut un suflet de îngeraş. Un copil nevinovat sau poate vinovat că s-a născut în această lume crudă plină de imoralitate.

"Condamnată la singurătate pentru că a făcut „greşeala” să se nască"

Mi-am petrecut noaptea în spital având grijă de un băieţel ce a fost lovit de maşină. Şi discutând cu oamenii de pe acolo şi cu părinţii altor copii am aflat povestea unei fetiţe părăsite. O fetiţă abandonată de mama ei, o fetiţă condamnată la suferinţă. O cheamă MONICA şi are 10 anişori. Din păcate la cei 10 anişori are doar 10 Kg greutate corporală. Am mers personal la secţia de Reanimare a Spiatului Judeţean din Arad să o cunosc. Am vrut să aflu povestea ei şi să o pot ajuta. O asistentă mai în vârstă mi-a spus ce s-a întâmplat:

"Avea nevoie de afecțiune și dragoste"

„Monica a fost părăsită de mama ei care a plecat în Italia. Lăsată în grija bunicii fetiţa avea nevoie de afecţiune şi dragoste, ceea ce nu a putut găsi. Bunica din cauză că nu o putea întreţine a dat-o în grija orfelinatului. Aici avea să înceapă calvarul fetiţei, din cauză că refuza să mănânce. A făcut depresie şi nu îşi mai revenea din şoc când s-a văzut a nimănui. A ajuns la spitalul Judeţean din Timişoara unde a fost internată din luna Septembrie 2010. De acolo a fost trimisă la Arad, unde este şi în prezent, viaţa ei depinzând de aparatele la care este conectată. Nimeni din familie nu o vizitează şi nimeni nu o vrea”.

Mamă denaturată: un copil i-a murit de foame, celălalt a fost abandonat la naştere. "Prioritar e să fac bani", spune mama

Când m-am aşezat lângă ea pe pat, mă privea cu ochi mari şi mă studia. Nu ştia cum am apărut acolo. Am început să-i povestesc de mine şi să-i zâmbesc. Din păcate nu vorbeşte, doar prin clipirea ochilor spune DA sau NU. Am aflat că în iarnă când mama ei a vizitat-o la spital, Monica a început să vorbeasă şi să îşi revină din starea de şoc. Dar după câteva zile mama ei a fost arestată pentru furt şi de atunci fetiţa iar nu mai vorbeşte de loc. Îmi venea să plâng uitându-ma la ea. Mă rugam şi ziceam: „Doamne oare cu ce a greşit acest îngeraş mic de trebuie să sufere atâta”. Era dureros să o privesc în ochi şi să-i văd disperarea.

Se uita cu ochii în lacrimi la mamele celorlalți copii din salon

În salonul de reanimare tocmai a venit o fetiţă de la operaţie cu mama ei şi Monica nu îşi putea lua ochii de la mama care îşi îngrijea odrasla cu atâta dragoste. Simţeam durere mare în privirea Monicăi când se uita la cele două: mamă şi fiică, apoi iar mă privea pe mine în ochi cerând parcă ajutor. I-am promis că voi merge şi mâine la ea, să îi vorbesc, să îi zâmbesc şi să nu se mai simtă singură.

Monica Cismaș

 "Scriu aceste rânduri pentru că Monica are nevoie de noi"

Singura mâncare agreeată de ea este supica goală pe care o primeşte printr-o sondă direct în stomac, fiind impobilizată la pat. Nu are nevoie de nimic altceva decât de dragoste. Haideţi toţi care putem să-i fim alături. Medicii nu îi dau speranţă de viaţă, dar ceea ce o poate salva este dragostea noastră”, scria Florina despre Monica, fetița părăsită pe care tocmai o cunoscuse și de care avea să se despartă abia când Monica și-a dat ultima suflare.

Reacțiile nu au întârzâiat să apară. La scurt timp, salonul în care fetița zăcea pe patul de spital avea să fie plin de mesaje venite chiar și de peste mări și oceane în care zeci de oameni își exprimau intenția de a o ajuta pe fetiță și o sprijini pentru a se face bine.

Zi și noapte alături de Monica

“Nu exista zi să nu merg la ea. Altădată, o găseam mai tristă. Atunci, încercam să o înveselesc puțin. Nu întotdeauna reușeam. Comunicam foarte bine cu ea prin priviri. De exemplu, a fost într-o zi, când era tare deprimată și atunci am întrebat-o dacă își dorește să plec. Fetița nu a răspuns însă a doua zi, când am ajuns acolo, asistenta mi-a povestit că Monica fusese tare agitată și că încontinuu se uita spre lucrurile care le avea de la mine, semn că vroia să știe unde sunt. Probabil îi era teamă să nu o părăsesc și eu. Nu aș fi putut să fac una ca asta”, susține Florina Margea.
În permanență însă, Florina  a făcut mai multe demersuri pentru ca fetiței să nu îi lipsească, pe lângă dragostea oferită și sprijinul de care avea nevoie pentru a se însănătoși.

Florina a împodobit cu mesaje salonul fetiței, pentru a o înveseli

Povestea fetiţei care a murit de dorul mamei sale

A cerut ajutor, însă în zadar. Autoritățile nu s-au arătat interesate de soarta fetiței

“Aproape zilnic le stresam pe asistentele sociale ale spitalului. Am vorbit chiar cu o prietenă de a mea, care este psiholog și în ultimele două săptămâni a venit să stea de vorbă și să comunice cu Monica. Am aflat ulterior că de acest caz ar fi trebuit să se ocupe un psihiatru, și nu un psiholog. Însă, cei de la spital mi-au spus că a fost un medic psihiatru la fetiță, însă nu a mai venit pentru că nu a avut ce să îi facă, dat fiind faptul că Monica a refuzat să comunice”, a precizat Florina.

Femeia a ținut să menționeze că, cel puțin în ultima lună de viață a Monicăi, cât ea s-a aflat în preajma fetiței, nu a întâlnit pe nimeni de la Protecția Copilului.

După cazul fetiţei care s-a înfometat până a murit, Ministerul Muncii modifică legislaţia privind protecţia copilului

Poliţiştii au început o anchetă în cazul fetei care s-a înfometat de dorul mamei

Florina a adus un psiholog însă era prea târziu

“Azi a fost o zi grea pentru Monica, fetiţa despre care vă povesteam acum câteva săptămâni într-un articol ca e abandonată în spital şi starea ei de sănătate nu e prea bună. Azi fetiţa a făcut o hemoragie masivă şi a pierdut mult sânge. A fost considerată chiar moartă, datorită stării în care micul ei trupuşor a ajuns. Mai mulţi medici au resuscitat-o şi i-au dat ajutor pentru a o readuce la viaţă. I s-a făcut transfuzie de sânge şi încet, încet starea ei s-a stabilizat. Azi, când am vizitat-o împreună cu psiholoaga care se ocupă zilnic de Monica (Carmen Boloş) şi cu alte două prietene ce s-au implicat în cazul ei (Nonnie şi Lidia), fetiţa era liniştită, conştientă dar foarte slăbită”, a postat Monica pe site-ul unde păstra legătura cu cei interesați de soarta fetiței.

CITEȘTE ȘI : Psihologul Daniela Gheorghe: „Fetiţa putea fi salvată dacă se apela la un profesionist”

Monica va fi îmbrăcată ca un îngeraș

Imediat ce s-a stins Monica, Florina Margea alături de o altă voluntară, au venit într-un suflet la morga spitalului, unde i-au adus fetiței toate cele necesare înmormântării.

“A fost un îngeraș pentru noi. I-am cumpărat o rochiță albă, lenjerie și tot ceea ce avea nevoie. Nu avem nevoie de sprijinul nimănui. Noi ne vom ocupa de înmormântarea fetiței”, susținea Florina Margea, în ziua în care s-a stins fetița. Astăzi, lucrurile au luat o altă întorsătură pentru că așa zisa mamă, Cristina Negrea, ființa de dorul căreia Monica a ales să moară, a apărut de nicăieri iar acum tânjește să își ia fetița acasă, pentru a o înmormânta în comuna Teremia Mare, județul Timiș.

Arad, Rozalia Cizmas bunica fetei care s-a înfometat până la moarte

Andreea Marin Bănică despre cazul fetiţei moarte prin înfometare: „Este revoltător şi trist“

Război pentru trupul micuței. Mama o vrea moartă înapoi!

“În momentul de față, nu știu ce se va întâmpla. Eu o să pregătesc totul însă acum aud că mama vrea să vină după fetiță. Eu nici măcar nu am știut că mama Monicăi este în țară. Aștept să aflu și eu totuși intenția acestei femei”, a declarat Florina Margea.

Arad, Cristina Negrea, mama fetei care a murit de foame în spital

Mama fetei care a murit pentru că a refuzat să mănânce: „Nu a murit de dorul meu. Nu sunt eu vinovată“

Citiţi şi:

Generaţie „oriunde în străinătate e mai bine“

Arad



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite