Arad: Cred mai mult în Dumnezeu decât în aleşi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dacă bisericile ortodoxe au fost pline ochi de credincioşi, la secţiile de votare a cam bătut vântul.

Vremea bună şi sărbătoarea Rusaliilor le-au distras atenţia arădenilor de la alegerile europarlamentare. La primele ore ale dimineţii foate puţini dintre aceştia s-au prezentat la secţiile de votare pentru a-şi exprima opţiunea. În primele ore ale dimineţii, în secţiile arădene doar câţiva cetăţeni şi  membrii comisiilor votaseră.

Secţiile de votare din judeţ au fost însă ceva mai animate faţă de cele din oraş, dar şi aici interesul oamenilor a fost mai mic faţă de alte alegeri, locale sau parlamentare.

Votarea se amână până după slujbă

„O să mergem la vot probabil mai după masă. Acum mergem la biserică să asistăm la slujba de Rusalii, apoi mergem la masa de duminică împreună toată familia şi mai apoi vedem dacă mergem la vot”, a declarat Mioara Cârstici, care se îndrepta spre biserică.

La slujba din această dimineaţă, bisericile ortodoxe arădene au fost pline ochi. Şi mănăstirile din apropierea Aradului au fost luate cu asalt de arădenii dornici de a asista la slujba de Rusalii. Este cazul Mănăstirii Bodrog sau a celei din Gai, locuri în care oamenii se adună cu mic cu mare la astfel de sărbători importante.

Încă de săptămâna trecută, autorităţile cu atribuţii în păstrarea ordinii şi liniştii publice pe toată durata alegerilor au anunţat că sunt pregătite pentru acest eveniment. Astfel, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Arad asigură paza secţiilor de votare cu peste 700 de poliţişti. Aceştia au în grijă 325 de secţii, din totalul de 421 secţii de votare, situate în cele 10 oraşe şi în 65 de comune din judeţul Arad. IPJ Arad a anunţat că are pregătite mai multe echipe care să asigure o intervenţie rapidă şi eficientă în caz de incidente.

Arad



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite