UPDATE / Accidentul feroviar de azi a dat peste cap circulaţia trenurilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Circulaţia trenurilor în gara Curtici a fost dată peste cap, în această  dimineaţă, din cauza a două locomotive care s-au ciocnit.. Două locomotive, una din România, una din Ungaria s-au lovit frontal în urmă cu câteva minute, în staţia CFR din Curtici, judeţul Arad.

VEZI AICI GALERIE FOTO DE LA FAŢA LOCULUI!

UPDATE, ORA 14.00
Amândouă au vrut să intre pe aceeaşi linie deodată, s-au acroşat, iar una a sărit de pe şine. Mai  multe echipe cercetează cauzele producerii accidentului, pentru a stabili care dintre mecanici nu a respectat semnalul. Incidentul a avut loc de dimineaţă între o locomotivă independentă şi un tren de marfă, ce apartine unui operator privat din Ungaria. Locomotiva fusese închiriată unei firme din Ungaria. 

“Un tren cargo aparţinând MAV CARGO a intrat peste locomotiva noastră, nu a respectat semnalul şi a deraiat-o”, a declarat Marius Pancu, proprietar locomotivă.

Pentru că una dintre locomotive a sărit de pe şine, circulaţia trenurilor a fost întârziată. Două ore şi jumătate a aşteptat un tren personal în gara Curtici să  îşi poată continua drumul. Un rapid internaţional, pe ruta Budapesta -   Timişoara a ajuns în gară la ora nouă şi a reuşit să plece abia în jurul orei 13.

“Primul lucru care l-am făcut a fost să deschidem circulaţia. Au întârziat mai multe trenuri, un personal şi un rapid internaţional. Cei de la biroul de intervenţie au solicitat o macara să ridicăm locomotiva”, a declarat Vasile Gherbulov, personal service.

Circulaţia trenurilor în gara Curtici a revenit la normal abia spre prânz, iar echipele de intervenţie încearcă să repună locomotiva pe şine, cu ajutorul unei macarale de mare tonaj.

 Ora 12.00

Potrivit primelor informaţii, mecanicul unei locomotive nu a ţinut cont de culoarea roşie. Nimeni nu a fost rănit, însă una din locomotive s-a răsturnat.

image

În aceste momente, mai multe echipaje de poliţie se deplasează la faţa locului pentru a verifica condiţiile în care a avut loc accidentul feroviar.

image

Directorul Regionalei CFR, Valeriu Trică, a declarat că accidentul a avut loc între locomotivele unui operator din Ungaria şi a unui operator privat din România, iar o comisie va stabili cauzele.

image

„Accidentul a avut loc între o locomotivă care aparţine societăţii Mav, din Ungaria, şi între o locomotivă care aparţine operatorului feroviar Logistic Cargo, din România. Una dintre locomotive, cea a Logistic Cargo este deraiată. O comisie este la faţa locului pentru a cerceta cauzele accidentului şi cine este vinovatul”, a spus Valeriu Trică.

Arad



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite