Doi migranți au fost descoperiți ascunși printre cartofi la PTF Vărșand

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cei doi se aflau printre sacii cu cartofi
Cei doi se aflau printre sacii cu cartofi

În timpul unui control de rutină polițiștii de frontieră arădeni au găsit, ascunși într-un TIR care transporta cartofi, două persoane din Afganistan și Pakistan, care încercau să treacă granița în mod ilegal.

La PTF Vărșand s-a prezentat șoferul unui TIR, polonezul Slawomir K., de 48 de ani. Conform documentelor de însoțire a mărfii, acesta transporta cartofi pentru o firmă din Polonia.

Pentru că aveau suspiciuni, polițiștii au efectuat un control amănunțit asupra TIR-ului. Nu mică le-a fost surpriza, când, în interiorul automarfarului, aceștia au dat peste două persoane.

“În urma verificărilor s-a constatat că acesta este încărcat cu cartofi ambalați în saci de rafie, iar în partea din față a remorcii, deasupra sacilor de cartofi, au fost descoperite două persoane de sex masculin”, a declarat Ion Mareș, purtător de cuvânt al IJPF Arad.
Polițiștii de frontieră i-au reținut pe cei doi, depistând imediat că unul dintre ei, cetățean afgan, este minor. Atât acesta, cât și partenerul său, cetățean pakistanez, sunt cercetați acum de polițiști.

Arad



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite