Din luna ianuarie, arădenii se vor plimba în zece autobuze noi cumpărate în leasing

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Zece autobuze urmează să fie achiziționate de către CJ
Zece autobuze urmează să fie achiziționate de către CJ

Reprezentanții Consiliului Judeţean Arad au anunțat în această dimineață că intenționează să cumpere un număr de 10 autobuze în leasing, valoarea contractului depăşind 1,8 milioane de euro.

Potrivit anunţului făcut public astăzi, fiecare autobuz ce urmează să fie achiziţionat va avea o capacitate de minimum 47 de locuri.

“Mijloacele de transport vor fi date în folosinţa Companiei de Transport Public imediat după ce vor fi cumpărate. Autobuzele vor fi folosite pe diverite trasee din municipiu”, a declarat Nicolae Ioţcu, Preşedintele Consiliului Judeţean Arad.

Suma maximă de bani pe care Consiliul Judeţean este dispus să o plătească este de peste 1,8 milioane de euro, însă, în urma licitaţiei se speră reducerea valorii contractului de achiziţie.

La licitaţie se aşteaptă  să se înscrie societăți comerciale care au înregistrat în ultimii trei ani o cifră de afaceri anuală de minim 3,5 milioane de euro. Licitaţia va avea loc la începutul lunii decembrie, iar autobuzele vor intra în funcțiune cel mai probabil din luna ianuarie 2011.

Una dintre cele mai importante cerinţe pe care trebuie să o aibă firma care va câștiga licitația este de a dovedi existenţa unui centru de service al producătorului pe raza municipiului Arad sau să se facă dovada existenţei unui contract de colaborare între producător şi o unitate service (autorizat RAR pentru toate tipurile de reparaţii aferente modelului de autobuz ofertat) pe raza municipiului.

“Orice e nou e binevenit pentru călători. Eu una călătoresc des cu autobuzul iar această veste nu face decât să mă bucure. Pe taxi nu-mi permit să dau bani, iar pe jos nu merg pentru că e frig. Tramavaiul și autobuzul rămân singurele variante”, a spus Ioana Kurunczi, din Arad.

Tarifele la abonamente vor rămâne aceleași și după ce vor fi introduse noile autobuze. Călătorii nu vor fi sancționați la buzunar, lucru care îi îmbucură pe toți. "Nu se vor modifica tarifele pentru noile linii de autobuz. Încă nu știm ce traseu vor urma acestea, rămâne să stabilim în momentul în care vor ajunge în compania noastră", au declarat reprezentanții Companiei de Transport Public Arad.

Arad



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite