Deținuții își caută astăzi un loc de muncă pentru perioada în care se vor elibera

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Astăzi, în cadrul programului “Cum să-mi găsesc un loc de muncă?”, 10 persoane private de libertate, bărbaţi, şi care mai au de executat mai puţin de şase luni din pedeapsă, vor vizita Bursa generală a locurilor de muncă organizată de Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Arad, la Restaurantul Bucegi.

Programul urmăreşte medierea directă în cadrul bursei între cererea şi oferta de locuri de muncă dintre persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă (persoane private de libertate – categorie defavorizată pe piaţa muncii), precum şi informarea persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă privind prezentarea măsurilor destinate stimulării ocupării forţei de muncă de care pot beneficia gratuit prin intermediul serviciului public de ocupare a forţei de muncă.

“Scopul acestei activităţi este crearea unor punţi sociale între comunitate şi persoanele care execută sancţiuni privative de libertate; posibilitatea obţinerii unui loc de muncă după punerea în libertate – munca fiind considerată una dintre cele mai importante valori sociale şi o premisă importantă pentru reintegrarea în societate; cunoaşterea şi conştientizarea instrumentelor de sprijin pentru viitoarea încadrare în muncă”, a declarat Eduard Magold, purtător de cuvânt la Penitenciarul de Maximă Siguranță Arad.


Arad



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite