Deţinuţii din Penitenciarul de Maximă Siguranţă vor avea parte de surprize

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Deţinuţii vor avea parte de surprize
Deţinuţii vor avea parte de surprize

Mai multe persoane private de libertate şi-ar fi dorit să-şi petreacă Crăciunul alături de familie. Din zecile de cereri depuse de către aceştia, doar o persoană încarcerată a primit acest drept.

Ceilalţi deţinuţi îşi vor petrece împreună Crăciunul, după gratii, însă reprezentanţii Penitenciarului le-au pregătit o serie de surprize. Deţinuţii vor avea parte de un program special de Crăciun. Cu sprijinul unor colaboratori, deţinuţii vor primi pachete dar şi un meniu îmbunătăţit la cantina închisorii. Mai mult, persoanele private de libertate au avut ocazia să-şi decoreze camerele după bunul lor plac.

“Vor fi organizate concursuri tematice, activităţi de confecţionare de felicitări şi obiecte decorative în cadrul atelierelor ocupaţionale, momente artistice în cadrul unor spectacole. Se va distribui numărul special “Supliment de Crăciun” al revistei deţinuţilor, în paginile căruia va fi publicat un concurs tematic de cultură generală, la care pot participa toate persoanele private de libertate. Prin staţia de radio-amplificare şi prin sistemul Tv cu circuit închis sunt difuzate zilnic colinde iar emisiunile radio-TV realizate cu participarea deţinuţilor sunt dedicate exclusiv acestei mari sărbători creştine”, a declarat Eduard Magold, purtător de cuvânt în cadrul Penitenciarului de Maximă Siguranţă Arad.

Arad



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite