PORTRET: Daniela Feher este ospătăriţa pasionată de colaje

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

A descoperit absolut întâmplător frumuseţea colajelor în urmă cu un an şi jumătate. Daniela Feher spune că inspiraţia pentru confecţionarea de colaje o întâlneşte la tot pasul.

„A fost efectiv o întâmplare. Am încercat la un moment dat să-mi creez o planşă cu toate visele mele, pentru a-mi cristaliza dorinţele şi a-mi păstra mobilizarea. Aşa s-a născut primul meu colaj”, povesteşte tânăra arădeancă pasionată de colaje. Odată cu această realizare a venit şi conştientizarea faptului că e o activitate care îi face foarte mare plăcere şi care o relaxează.

Temele de inspiraţie

Daniela Feher spune că inspiraţia pentru confecţionarea de colaje o întâlneşte la tot pasul. „Am făcut colaje şi din flori, din peisaje, din fotografii vechi, din decupaje din ziare şi reviste, tot ce mi-a căzut în mână şi am crezut că poate arăta bine”, explică artista.

Una dintre cele mai inedite lucrări ale sale este un colaj pe care l-a făcut din oferte ale agenţiilor de turism. „Am luat plinate de la toate agenţiile de turism din Arad şi am făcut decupaje şi mai apoi colajul final cu peisaje exotice. A ieşit foarte frumos”, mai povesteşte Daniela Feher.
Un alt colaj realizat de ea, de această dată cu decupaje din ziare şi reviste, stă la baza unei idei inedite.

„E un colaj cu bebeluşi şi îmi doresc să se transforme într-o copertă pentru un jurnal al noului născut care să fie dat cadou fiecărei mămici la naştere”, îşi expune visele artista arădeană. În prezent, Daniela lucrează la o serie de colaje ce au ca temă principală Aradul vechi. A găsit nişte poze ale oraşului de la acest început de secol şi s-a apucat de treabă, în speranţa că la un moment dat va reuşi poate să le valorifice şi într-o expoziţie. „Cu ajutorul lui Dragoş Mihai de la Prodec, care m-a ajutat şi cu prelucrarea acestor poze, dar m-a şi încurajat să continui să-mi cultiv pasiunea, am reuşit să fac inclusiv autocolante cu un colaj cu poze ale Aradului vechi”, povesteşte mândră Daniela Feher.
A reuşit deja să vândă unele din opere cunoştinţelor şi prietenilor şi crede că într-o bună zi va şi câştiga din arta sa, într-un fel sau altul. „Unii m-au încurajat alţii susţin că e o ocupaţie de copiii să decupezi şi să lipeşti. Mie îmi place şi mă face să mă simt bine.Mai mult, am şi donat o lucrare, de exemplu, la serviciul de probaţiune, acolo unde am lucrat ca voluntar timp de trei luni şi toată lumea m-a încurajat”, mai povesteşte tânăra.

Întrebări şi răspunsuri
Ce fel de decupaje foloseşti şi pe ce suporturi creezi colajele?
Absolut orice fel de tipăritură. De la decupaje din ziare şi reviste, la pliante, sau la poze scanate. Le decupez şi le lipesc pe orice suport am la îndemână. Am şi lucrări de format A4, de exemplu, dar şi mult mai mari, care au drept suport fie ziare, cartoane sau coli albe.

Cât munceşti la un astfel de colaj?
Depinde de dimensiune şi de inspiraţie. Şi de timpul pe care îl am la dispoziţie. În două, trei ore, pot să termin un astfel de colaj dacă reuşesc să mă concentrez exclusiv pe muncă.

Ce-i place
„Îmi place să ajut oamenii. Îmi place să particip la acţiuni de voluntariat, atâta cât se poate şi cât îmi permite timpul”, mărturiseşte Daniela Feher care mai adaugă că şi-ar dori şi ca lumea, în general, să fie mai puţin egoistă şi mai bună.

Ce nu-i place
„Urăsc din toată inima ipocrizia, invidia şi răutatea”, spune fără să ezite artista. Aceasta mai adaugă că, din păcate, de toate aceste lucruri ne lovim din ce în ce mai des, ceea ce e foarte trist. 

Profil
Născută: 23 martie 1969, Arad.
Studii. Liceul economic, studentă la facultatea de Asistenţă Socială din cadrul UAV Arad.
Experienţă. Face colaje de mai bine de un an.
Familie. Un copil.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite