Arădenii au învățat cum să crească iepuri şi porumbei de lux

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Daniel Toader creşte iepuri care au fost apreciaţi la concursuri naţionale
Daniel Toader creşte iepuri care au fost apreciaţi la concursuri naţionale

Zeci de animale mici, dar foarte valoroase sunt expuse şi astăzi de Asociaţia Crescătorilor de Porumbei şi păsări de curte. Stăpânii exemplarelor medaliate la competiţiile columbofile povestesc modul în care reuşesc să crească păsări evaluate la sute de euro.

Arădenii care şi-au rezervat câteva ore de weekend pentru a ajunge la fosta Cantină a Vagoanelor au urmărit păsările şi animalele mici cu pedigree ale Asociaţiei Crescătorilor de Porumbei şi păsări de curte. Vedete au fost mai ales cele 24 de păsări campioane care au participat la diferite expoziţii şi concursuri. Constantin Nădăban, de 48 de ani, din Arad este crescător de ciungi de Ploieşti, o rasă de porumbei zburători cu care a obţinut recorduri naţionale de zbor înalt şi de durată. Este multiplu campion naţional şi de două ori a câştigat titlul de maestru al sportului columbofil.

„Porumbeii au şi ei personalitate proprie. Unii sunt emotivi, de aceea nu te prea poţi baza pe ei la concursuri”, a explicat, pentru Adevărul de Seară Arad, Nădăban. Păsările sale pot ajunge la preţuri cuprinse între 100 şi 400 de euro, dar spune că are şi exemplare inestimabile.

Crescătorul de iepuri Daniel Toader, de 29 de ani, se mândreşte cu titlul de campion judeţean la rasa albastru vienez cu două exemplare şi campion judeţean la rasa neozeenlandez alb.

Tradiţie de expoziţii

„În cadrul expoziţiei avem expuse exemplare de mare valoare genetică din rasele uriaş neozeenlandez alb, uriaş gri german şi rex tricolor”, a spus Toader. Iepurii săi costă între 50 şi 300 de euro. „Organizăm o astfel de expoziţie în toiul iernii pentru că acum păsările  au penajul complet, după ce în august îşi schimbă penele”, a declarat dr. Codrin Moru, preşedintele Asociaţia Crescătorilor de Porumbei şi păsări de curte Arad. La expoziţie pot fi urmărite, printre altele, peste 80 de păsări de curte, peste 230 de porumbei şi 31 de iepuri.

Arad



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite