Copiii din centrele de plasament au participat la Ziua Porților Deschise

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mascații au făcut demonstrații
Mascații au făcut demonstrații

Evenimentele dedicate Zilei Poliției Române au debutat la începutul săptămânii cu o campanie de prevenire prin școlile arădene și au continuat cu o serie de activități prilejuite de această zi.

Astăzi, mai mulți copii din centrele de plasamanet au avut ocazia să stea de vorbă cu polițiștii, să le pună întrebări și cel mai important lucru, să viziteze locul unde aceștia își desfășoară activitatea zilnică.

“Cu sprijinul Inspectoratului Județean de Poliție Arad, am reușit să-i aducem pe tinerii din centrele noastre la Ziua Porților Deschise. Vizita a fost una extraordinară iar copiii s-au arătat încântați de cele văzute și au spus că vor să devină polițiști”, a declarat Paul Costin, inspector în cadrul Direcției Generale de Asitență Socială și Protecția Copilului Arad.

Copiii au vizitat Laboratorul Criminalistic, echipamentul de intervenţie a trupelor DPIR şi Sala de pregătire Sportivă. “Tinerii au văzut și noile autoturisme dotate cu aparate radar, folosite de către poliţia rutieră şi logistica folosită de către luptătorii DPIR”, a declarat Estera Bițiș, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Arad.

Arad



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite