Arădenii primesc ponturi ca să îşi asigure locuinţa eficient şi să nu arunce banii pe fereastră

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Asigurarea locuinţelor, din nou în discuţie
Asigurarea locuinţelor, din nou în discuţie

 Reprezentanţii Uniunii Locale a Asociaţiilor Locative Arad vor demara câteva acţiuni de informare a arădenilor cu privire la asigurarea obligatorie a locuinţelor. Aceştia consideră că actul normativ trebuie modificat de fond.

 „În acest moment, actul normativ se manifestă ca o taxă şi nu ca o reală asigurare. Uniunea noastră împreună cu celelate Uniuni din ţară, membre ale Ligii Habita va fac acţiuni comune, prin care să  le explicăm cetăţenilor şi autorităţilor necesitatea schimbării acestei legi”, spune Dorina Lupşe, preşedinta ULAL.

Aceasta mai spune că proprietarii trebuie să conştientizeze că o asigurare reală a locuinţei, la ora actuala nu poate fi decât o asigurare facultativă care să cuprindă şi riscurile impuse de asigurarea obligatorie. „Nu suntem obligaţi să ne asigurăm, dacă avem deja asigurarea facultativă. Principalele modificări ce le propunem la legea 260 vizează în principal: asigurarea împotriva dezastrelor naturale, în funcţie de posibilităţile producerii lor, indentificate de autorităţile locale; asiguratul ar trebui să poată opta pentru acel risc previzibil şi specific localităţii, nu pentru riscurile generale prevăzute de lege; revizuirea cuantumului sumelor asigurate; locuinţele aflate în proprietatea mai multor persoane (condominiile)”, mai spune aceasta.
           


Arad



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite