Arad: Codul galben i-a trimis pe arădeni la medic

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Arad: Codul galben i-a trimis pe arădeni la medic
Arad: Codul galben i-a trimis pe arădeni la medic

Scăderea drastică a temperaturilor din ultimele zile i-a adus pe mulţi arădeni în cabinetele medicilor de familie.

Tuse, dureri de cap, dureri musculare, nas înfundat şi uneori şi febră sunt simptomele cu care tot mai mulţi arădeni se confruntă. „În fiecare an la schimbarea sezonului, ne confruntăm cu astfel de situaţii. Creşte numărul răcelilor, al virozelor respiratorii. De obicei e vorba de stări nu foarte grave, dar neplăcute pentru pacienţi şi netratate, acestea se pot agrava şi degenera”, a declarat Magdalena Ion, asistentă medicală.

Fără plafon la medicamente

Directorul Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate, Gheorghe Domşa, a declarat că este o obişnuinţă ca, la trecerea la iarnă, să crească consumul de medicamente specifice răcelilor. „Toate farmaciile din Arad eliberează reţete fără nicio problemă. Arădenii se pot adresa oricărei unităţi pentru că nu există o limită la valoarea de contract cu casa, ci doar de o sumă orientativă”, a explicat directorul CJAS.

Arad



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite