Cerşetorii din tramvaie sunt mai bănoşi decât cei ce asaltează bisericile

Îi vedem zilnic, uneori îi ocolim, altă dată ni se face milă şi le întindem un bănuţ. Este vorba despre cei care zi de zi, dar mai ales când este slujbă la biserică se plimbă pe străzi, stau pe la colţuri, rostesc câteva cuvinte şi întind mâna în speranţa că ne înduplecă.

Sunt oameni fără adăpost sau oameni care nu au lucrat niciodată. Pentru ei întinsul mâini este ceva normal. Remus, este unul dintre cei care este văzut destul de des pe străzile Aradului sau în tramvaie.

Cu mâna tremurândă, cere un bănuţ. El spune că are cât de cât un acoperiş deasupra capului, dar că nu are nici un venit şi mai are şi familie de întreţinut. „Am copii, nu am loc de muncă. Dar când sunt pe stradă este ca şi când aş lucra. Stau câteva ore bune. Nu mai are lumea bani, altă dată faceam  peste 100 de lei pe zi, acum abia 20 lei dacă strâng”, spune Remus. Acesta repetă mereu aceleaşi cuvinte.

„Îmi daţi şi mie un ban”. În timp ce Remus este mai zgârcit la cuvinte, Dorin, cel care cerşeşte mai mult în tramvaie, spune câte o rugăciune şi abia după aceea întinde mâna după bani. Cert este că după ce primesc toţi  bani, mulţumesc şi le urează celor care le-au oferit un ajutor sănătate şi uneori mai strecoară „să vă trăiască copiii” sau ,,eşti o doamnă, un domn”. 

Dorin aşteaptă cu nerăbdare să treacă noaptea, care este din ce în ce mai friguroasă, pentru a se urca dimineaţă în tramvai, unde se încălzeşte şi mai primeşte câteodată şi câte un leu. ,,Stau în staţie la gară şi i-au tramvaiul care vine primul. Mă urc în el şi îmi încep rugăciuea. Stiu Tatăl Nostru, Crezul şi Îngeraşul. Nu cer nimic degeaba. Sunt zile când câştig peste 40 de lei”, spune Dorin.

Oricât de mult nu vrem să vedem sau să auzim pe zi ce trece numărul celor care apelează la mila trecătorilor este tot mai mare. Pentru a lupta cu combaterea cerşetoriei, cei de la Poliţia Locală au demarat acţiuni în fiecare duminică. Ei se împart pe echipe şi patrulează în preajma bisericilor, de unde îi alungă pe cei care cerşesc pentru a nu deranja arădenii care merg să se roage. În rest, nu face nimeni nimic. Pentru cei fără adăpost există centre însă şi aici locurile sunt limitate şi trebuie să îndeplinească anumite condiţii.

Cei care erau obişnuiţi să îşi ducă veacul pe lângă locaşele de cult spun că nu mai e rentabil, deoarece nu apucă să strângă nici 10 lei. ,,Când vedem poliţia fugim şi nu apucăm să facem bani”. spune Nicoleta. 

Viaţa lor e una grea, fiecare are câte o poveste, una tristă de fiecare dată. Cei mai mulţi care ajung pe străzi fac parte din familii dezbinate sau au părinţi alcoolici. Pentru mulţi această perioadă este o luptă.

Îmbrăcaţi sărăcăcios cu papuci rupţi de le ies degetele prin ei, oamenii străzi încearcă să treacă cu bine de iarnă. Noapte le este cel mai greu, deoarece în ultimele zile au fost temperaturi foarte scăzute. Pentru mulţi nu se mai poate face nimic, din păcate li se oferă ajutorul doar când sunt găsiţi înghetaţi de frig. An de an, patru sau cinci dintre ei pierd iarna lupta cu viţa, iar statul nu face nimic.