Cercetat penal pentru că a pescuit într-o perioadă neadecvată

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O patrulă de jandarmi în cooperare cu inspectori din cadrul Parcului Natural ,,Lunca Mureşului" au prins în flagrant un bărbat care avea asupra lui o unealtă de pescuit folosită la braconaj.

În urma interceptării şi legitimării, jandarmii l-au identificat pe S.D. în vârstă de 43 de ani din Felnac, judeţul Arad, care se deplasa pe malul stâng al râului Mureş în apropierea localităţii Felnac, având asupra sa o unealtă de pescuit interzisă prin lege, respectiv un crâsnic denumit popular “cântar”.

“Jandarmii, au confiscat unelta de pescuit şi i-au întocmit bărbatului actele premergătoare în vederea începerii urmăririi penale, acesta fiind susceptibil de săvârşirea infracţiunii de deţinerea la pescuit de către persoane neautorizate a tipurilor de unelte de pescuit comercial”, a declarat Florin Zapodean, purtător de cuvânt la Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Arad.

Dosarul cu actele premergătoare va fi înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad pentru continuarea cercetărilor.

Arad



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite